Confidenţialitate


Bulgaria urmează să vaccineze angajații din turism


Bulgaria urmează să vaccineze angajații din turism

Bulgaria vrea să-şi vaccineze angajații din turism pentru a da încredere străinilor care vor să vină în vacanță.

Vaccinarea se va face până în sezonul estival. Decizia vine cupă ce, anul trecut, turismul Bulgariei, ca şi al altor ţări din regiune, a fost afecatat de pandemie.

Ministrul bulgar al turismului, Mariana Nikolova, a anunțat că guvernul de la Sofia recomandă vaccinarea întregului personal din industria turismului înainte de sezonul estival, astfel încât să fie câștigată încrederea turiștilor și mai ales străinilor care vin în Bulgaria.

Potrivit oficialului bulgar, imunizarea nu va fi o problemă, deoarece se așteaptă două milioane de vaccinuri înainte de începerea sezonului.

În prezent, hotelurile din stațiunile de iarnă sunt ocupate la 50% din capacitate, iar scăderea numărului de turiști străini este de 70%.

Există multe rezervări de ultim moment pentru turismul de weekend, dar turiştii din străinătate provin în principal din țările vecine, în special din România, din cauza situației complicate cu transportul aerian.

Spre deosebire de majoritatea țărilor europene, stațiunile de iarnă din Bulgaria nu s-au închis din cauza pandemiei.


Ultimele stiri
Kelemen Hunor, după ce Siegfried Mureșan a fost desemnat premier: UDMR va fi partener în demersul premierului desemnat…

Sorin Grindeanu, prima reacție după ce Nicușor Dan l-a desemnat premier pe Siegfried Mureșan: „Am luat act cu…

Cine este Siegfried Mureșan, noul premier desemnat

Președintele Nicușor Dan l-a desemnat pe Siegfried Mureșan premier. Europarlamentarul liberal anunță că acceptă propunerea | VIDEO

Constanța: Dezastru în depozitele ARSVOM la peste trei luni de la explozia unei drone maritime în Portul Constanța.…

Suedia: Premierul Ulf Kristersson a demisionat după ce partidul său a fost învins la alegerile parlamentare de social-democrați

Donald Trump amenință UE cu „taxe vamale foarte mari” după ce Ursula von der Leyen i-a propus Canadei…

Ambasada Ucrainei în România anunță că face verificări în cazul școlii cu predare în limba română din Orlivka,…

Timiș: Doi elevi s-au luat la bătaie la finalul orelor. Unul dintre ei a ajuns la spital cu…

Ora 17:00. Declarații Nicușor Dan după consultările de azi cu partidele parlamentare



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează