Confidenţialitate


Bulgaria sporește supravegherea maritimă a litoralului său după explozia dronei ucrainene în portul Constanţa


Bulgaria sporește supravegherea maritimă a litoralului său după explozia dronei ucrainene în portul Constanţa
Forţele Navale bulgare au luat măsuri de consolidare a supravegherii coastei bulgare a Mării Negre, în urma exploziei de vineri a unei drone maritime ucrainene în portul Constanţa, a anunţat Ministerul Apărării de la Sofia, transmite agenţia EFE.

În acest scop sunt folosite radare de coastă, patrule navale şi elicoptere militare deja desfăşurate sau menţinute în stare de alertă.

Autorităţile bulgare au desfăşurat de asemenea unităţi navale în zona coastei din partea de nord şi au în vedere folosirea unor drone pentru a spori capacităţile de observare, notează Agerpres.

Ministerul bulgar al Apărării a subliniat că menţine o coordonare permanentă cu Marina română şi cu Comandamentul Maritim Aliat al NATO (MARCOM) pentru a urmări evoluţia situaţiei.

La rândul său, ministrul bulgar al apărării, Dimitar Stoianov, a asigurat în faţa parlamentului de la Sofia că nu există motive de îngrijorare pentru populaţie.

Ca măsură de precauţie, Administraţia Maritimă din Varna, oraş unde se află principalul port din nordul Bulgariei, a oprit temporar vineri serviciul de feribot şi le-a recomandat pescarilor să nu iasă pe mare. O regată care se desfăşura la Balcic, la aproximativ 40 de kilometri sud de Constanţa, a fost de asemenea întreruptă.

O dronă maritimă care a fost descoperită, vineri dimineaţa, în Portul Civil Constanţa, în apropiere de sediul Agenţiei Române de Salvare a Vieţii Omeneşti pe Mare, s-a autodetonat în jurul orei 10.30, fără a produce victime.

Forţele Navale ucrainene au confirmat că a fost vorba despre o dronă ucraineană scăpată de sub control în misiune în urma bruiajului exercitat de sistemele de război electronic ruseşti, astfel că drona a fost deviată şi a plutit în derivă către coasta României.


Ultimele stiri
Anchetă la Chișinău: O gruparea pregătea proteste violente. Participanții erau racolați prin rețelele sociale | VIDEO

Asta Film Festival și-a desemnat câștigătorii. Ediția de anul acesta a adus pe ecran peste 70 de documentare.

A început vaccinarea oilor. Sunt vizate mai întâi zonele unde au fost focare de variolă

Armenii din Constanța au, de-acum, un centru cultural propriu | AUDIO

Gorj: 72.000 lei despăgubire pentru un pensionar care și-a plătit singur intervenția chirurgicală

SUA autorizează insulina care se administrează o dată pe săptămână pentru copiii cu diabet de tip2

Alegeri în Serbia: Va fi îndepărtat de la putere, după 12 ani, partidul lui Alexander Vucic?

Bulgarii își aleg președintele. Favorită este o femeie, fostă jurnalistă

Ministerul Sănătății: Săptămâna viitoare farmaciile vor primi o nouă tranșă de vaccin antigripal

Președintele Nicușor Dan, mesaj de Ziua Armatei: „Armata este instituția în care românii au cea mai mare încredere”.…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează