Confidenţialitate


Budapesta: Parlamentarii vor să acorde mai ușor cetățenia maghiară străinilor care cumpără obligațiuni


Propunerea legislativă prevede acordarea de rezidență permanentă respectiv cetățenie maghiară străinilor care cumpără obligațiuni în valoare de cel puțin 250.000 de euro.

Potrivit Reuters, inițiativa are scopul de a atrage noi investitori, mai ales chinezi.

Agenția care administrează datoria statului va emite ața-numitele obligațiuni rezidențiale pentru străini. Inițiativa este susținută de partidul aflat la guvernare, Fidesz.

Ungaria este una dintre cele mai îndatorate țări din Europa. Are acum o datorie externă de câteva miliarde.

În aceste condiții, Guvernul caută variante pentru refinanțare. Însă, o eventuală emisiune de obligațiuni pe piețele din Vest ar fi posibilă doar după încheierea negocierilor cu UE și FMI.

Guvernul Ungariei a cerut un împrumut , dar negocierile merg greu pentru că premierul Viktor Orban respinge o serie de condiții impuse de creditori pentru reducerea cheltuielilor.


Ultimele stiri
Trei cetățeni pakistanezi, declarați indezirabili în România pentru 10 ani. SRI spune că se aflau în proces de…

Ludovic Orban: „Nicușor Dan este un președinte care și-a bătut joc de alegătorii care i-au acordat încrederea” |…

Piața Victoriei. Invitat este Mihai Jurca, fostul șef al Cancelariei prim-ministrului Ilie Bolojan

Concedieri la STB: 800 de angajați își pierd locul de muncă, inclusiv șoferi de autobuz și vatmani |…

Prețul grâului românesc a crescut cu aproape 12% într-un an. România are al treilea cel mai scump grâu…

PNL și Forța Dreptei fuzionează. Ilie Bolojan denunță o „axă PSD-AUR” și spune că este nevoie de o…

Acord privind bugetul UE pentru 2027: sunt prevăzute 199,7 miliarde de euro. Germania condiționează votul de continuarea sprijinului…

Sondaj IMAS: Majoritatea cetățenilor din Republica Moldova susțin aderarea la UE. 40% se opun integrării europene | GALERIE…

Cristian Tudor Popescu critică decizia lui Nicușor Dan de a-i interzice accesul jurnalistului Ovidiu Vanghele la Cotroceni: „O…

Italia: Cel puțin 300 de școli au fost evacuate după o amenințare cu bombă transmisă prin e-mail. Poliția…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează