Confidenţialitate


Bucureşti: Ziua Mondială de Conştientizare a Autismului, marcată printr-un marş


Bucureşti: Ziua Mondială de Conştientizare a Autismului, marcată printr-un marş

Ziua Mondială de Conştientizare a Autismului va fi marcată, luni, între orele 10.30 – 13.00, în Bucureşti, printr-un marş, informează Autism România – Asociaţia Părinţilor Copiilor cu Autism.

Pentru marşul de conştientizare şi sensibilizare de luni, participanţii se vor aduna în Piaţa Universităţii, în zona statuilor, urmând să se deplaseze apoi spre Parcul Unirii. Participanţii vor purta câte un carton albastru, pe care vor fi scrise mesaje către autorităţi sau publicul larg, notează Agerpres.

Mesajele către autorităţi vor fi înmânate premierului Viorica Dăncilă, la o întâlnire care ar urma să aibă loc pe 4 aprilie, la Guvern.

Autism România – Asociaţia Părinţilor Copiilor cu Autism este o organizaţie creată în anul 2001. Ea are ca misiune apărarea demnităţii, drepturilor şi intereselor persoanelor a căror viaţă este marcată de autism.


Ultimele stiri
Piața Victoriei. Pierdem cursa în regiune? Invitatul lui Tudor Mușat este Paul Aparaschivei, directorul executiv al Confederației Patronale Concordia | AUDIO

Bistrița: Elevii din județ nu primesc lapte și corn la două luni de la începerea școlii. Consiliul Județean…

Sorin Lazăr, numit președinte interimar al Curții de Conturi cu voturile PSD și AUR. PNL și USR acuză…

Peste 2,5 milioane de credincioși la slujba Papei Leon din Buenos Aires. Prezența record este și un omagiu…

Cristian Tudor Popescu nu are așteptări de la raportul de anulare a alegerilor: „Cred că nu au informațiile…

Țara Hațegului rămâne Geoparc Internațional UNESCO pentru încă patru ani. Teritoriul acestuia a fost extins | AUDIO

Bulgaria: 12 morți după două accidente rutiere pe ambele sensuri ale unei autostrăzi din sud-estul țării. Un român,…

A fost semnat contractul de vânzare-cumpărare a Șantierului Naval Mangalia. Consorțiul Rheinmettal-MSC a achitat integral suma de 138 milioane…

Tunelul de pe A1, de la Curtea de Argeș, nu poate fi deschis. Ministrul Transporturilor îl acuză pe…

Premierul Luca Niculescu, despre oprirea Unității 1 de la Cernavodă: „A fost un incident tehnic, venit după trei…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează