Confidenţialitate


BUCUREȘTI: Un tren s-a defectat în staţia de metrou Preciziei


BUCUREȘTI: Un tren s-a defectat în staţia de metrou Preciziei

Un tren s-a defectat, miercuri dimineaţă, în staţia de metrou Preciziei, garnitura fiind tractată după o oră.

În acest timp, circulaţia s-a desfăşurat în sistem pendulă, iar trenurile din direcţia Anghel Saligny s-au întors la staţia Lujerului.

Potrivit Metrorex, la ora 8:08, un tren de metrou s-a defectat în staţia Preciziei, iar pasagerii au fost debarcaţi.

A fost adus un tren de ajutor, anunță echipele Metrorex, iar defecţiunea a fost remediată la ora 09:15.

În acest moment circulaţia se desfăşoară în condiţii normale.


Ultimele stiri
Papa Leon, reacție dură față de liderii lumii care încep războaie, la slujba de Florii de la Vatican…

Selecționerul Mircea Lucescu a fost transportat la spital, după ce i s-a făcut rău în timpul unei ședințe…

Statele Unite se pregătesc pentru operațiuni militare pe teren în Iran, afirmă oficiali americani pentru presa de la…

Cod galben de ploi și ninsori în jumătatea estică a țării, valabil până luni dimineață la ora 10:00,…

Ierusalimul nu va mai sărbători tradiţionala Duminică a Floriilor, din cauza războiului cu Iranul | AUDIO

Olt: Explozia din apartamentul din Caracal, cauzată de o acumulare de gaze de la aragaz

Brigada Rutieră: Restricţii de circulaţie în Capitală cu ocazia procesiunii de Floriile catolice

Procesiune romano-catolică de Florii – duminică, în centrul Bucureştiului | AUDIO

Hidrologii au emis o avertizare de cod galben de inundații, valabilă pentru râuri din 16 județe | Ilfov,…

Autoritățile din Râmnicu Vâlcea au majorat taxele pentru concesionarea locurilor de veci și întreținerea cimitirelor