Confidenţialitate


BUCUREȘTI: Un bărbat aflat în arest preventiv, găsit spânzurat în celulă


BUCUREȘTI: Un bărbat aflat în arest preventiv, găsit spânzurat în celulă

Un bărbat aflat în arest preventiv a fost găsit spânzurat în celula sa, în cursul nopții de luni spre marți, informează Biroul de presă al Poliției Capitalei.

Bărbatul, în vârstă de 32 de ani, se afla în arest preventiv la Secția 5 de Poliție, fiind acuzat de tentativă de omor, după ce ar fi încercat să-și ucidă iubita.

La fața locului s-a prezentat un echipaj SMURD care a efectuat manevre de resuscitare, care nu au avut însă succes.

Deținutul a fost găsit spânzurat în jurul orei 3,00 de către colegul său de celulă, după ce, la controlul gardienilor din jurul orei 2,30, nu se constatase nicio neregulă.

Parchetul de pe lângă Tribunalul București, împreună cu Serviciul Omoruri, efectuează cercetări pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care a survenit decesul.


Ultimele stiri
Ninge în zona de nord a a județului Gorj, unde statul de zăpadă a ajuns la 35 de…

Politehnica Bucureşti organizează, sâmbătă, examen de preadmitere

ANM: Vânt puternic şi ploi în întreaga ţară, în zilele următoare; la munte se depune strat consistent de…

Marco Rubio: Operațiunea SUA în Iran se va încheia în câteva săptămâni. Nu este nevoie de intervenție terestră

Iran: O uzină de procesare a uraniului, vizată de atacuri aeriene americano-israeliene

Radu Miruță respinge zvonurile privind 800 de militari americani răniți aduși la Baza Mihail Kogălniceanu: „Există interesul de…

Contul de e-mail al directorului FBI, spart de hackeri cu legături în Iran. Fotografii personale și documente, publicate…

Doctorul Mihaela Bilic, despre cum trebuie consumate fibrele: „În momentul în care începeți să mâncați integralele astea, faceți-o…

Președintele Nicușor Dan a promulgat bugetul de stat și bugetul asigurărilor sociale pentru 2026

Punct temporar de trecere a frontierei cu Serbia pentru bicicliști, de-a lungul canalului Bega | AUDIO