Confidenţialitate


BUCUREȘTI: ”Străzi deschise” revine, în weekend, pe Calea Victoriei


BUCUREȘTI: ”Străzi deschise” revine, în weekend, pe Calea Victoriei

Proiectul ”Străzi deschise – Bucureşti, Promenadă urbană” revine, în weekend, pe Calea Victoriei şi se extinde pe strada Pajurei, cu activităţi sportive, spectacole şi ateliere.

Potrivit unui comunicat al ARCUB, citat de AGERPRES, în ceea ce priveşte programul de pe Calea Victoriei, sâmbătă, de la ora 17.00, traseul pietonal de pe Calea Victoriei, în zona statuii Iuliu Maniu, va fi animat de spectacolul interactiv şi educativ “Magia ghicitorilor” al Teatrului “Ion Creangă”.

De la ora 18.00, personajele caragialeşti, interpretate de actori, prind viaţă în spectacolul-lectură interactiv “D’ale carnavalului”, prezentat pe trotuarul din faţa Parcului “Nicolae Iorga”, în cadrul proiectului artistic “Ochii minţii”.

Întâlnirile copiilor cu artiştii Teatrului de Animaţie Ţăndărică în faţa Muzeului Naţional de Artă al României continuă şi în acest weekend cu momente artistice cu marionete şi păpuşi.

Duminică, de la ora 18.00, pe trotuarul din faţa Parcului “Nicolae Iorga”, aventurile din piesa lui Ion Luca Caragiale “O noapte furtunoasă” sunt puse în scenă într-un spectacol de teatru, în cadrul proiectului “Ochii minţii”.

Sâmbătă şi duminică, Casa Filipescu-Cesianu a Muzeului Municipiului Bucureşti îşi aşteaptă vizitatorii, în intervalul orar 10.00 – 17.30, cu expoziţiile “Muzeul Vârstelor – de la copilărie la senectute”, “În apropierea sfinţilor. Frescele Mănăstirii Văcăreşti după 40 de ani” şi “Povestea unei biserici de mahala. Sf. Nicolae-Udricani”.

Pe de altă parte, programul de pe strada Pajurei începe de la ora 10.00, cu ateliere de creaţie, activităţi sportive, zone de joacă şi mişcare şi continuă până la ora 21.00, cu jocuri interactive, ateliere de manualitate şi motricitate fină, spectacole interactive de magie sau sesiuni de dans.

Seara zilei de sâmbătă se va încheia cu spectacolul muzical-umoristic “Terapie prin râs”, susţinut de artiştii Companiei Teatrale Vouă, iar cea de-a doua zi a weekendului este completată cu spectacole de teatru pentru copii şi de păpuşi. Teatrul Excelsior le-a pregătit celor mici o întâlnire cu personajele poveştii “Cei trei purceluşi”, Biblioteca Metropolitană Bucureşti va continua cu un spectacol de teatru de păpuşi. De asemenea, va fi pus în scenă spectacolul-atelier “De ce sunt un dinozaur”.

Referitor la programul de pe strada Cuza Vodă nr. 100, Şcoala de Artă Bucureşti invită publicul să admire expoziţii de pictură, colaje, grafică, design vestimentar şi decoraţiuni interioare. De asemenea, sâmbătă, publicul este invitat să participe şi la workshopul de pictură “Cunoaşterea tehnicilor de pictură în acuarelă”, la sediul său de pe strada Cuza Vodă nr. 100. Expoziţiile pot fi vizitate în intervalul orar 10.30 – 21.30.

În weekend, pe durata restricţiilor instituite, se va permite traversarea pe Calea Victoriei, pe strada Sevastopol, strada Gheorghe Manu, bulevardul Dacia, strada Ion Câmpineanu, bulevardul Regina Elisabeta, strada Ştirbei Vodă, între Calea Victoriei şi Dem. I. Dobrescu. Traficul Societăţii de Transport Bucureşti va fi deviat, fără afectarea călătorilor.

În weekendurile în care se desfăşoară evenimentul “Străzi deschise”, traficul rutier pe Calea Victoriei se reia pe timpul nopţii de sâmbătă, de la ora 22.00 până duminică, la ora 9,00. Pentru siguranţa participanţilor la eveniment, pe arterele pe care nu mai circulă maşini se închid şi pistele de biciclete.

Pe strada Pajurei, vineri, traficul rutier va fi restricţionat, între străzile Presei şi Făurei, începând cu ora 23.00 şi se va relua, luni, pe 18 septembrie, de la ora 6.00.

Linia 86 va funcţiona pe un traseu modificat, în ambele sensuri, comun cu linia 97, de la intersecţia bulevardului Bucureştii Noi/strada Pajurei, pe bulevardul Bucureştii Noi, până la terminalul “Străuleşti”.


Ultimele stiri
Volodimir Zelenski, după trilaterala de la Chișinău: Ucraina este pregătită să contribuie la dezvoltarea capacităților de apărare a…

Bolojan, despre Autostrada Moldovei: 47 de km de autostradă vor fi deschiși circulației luni, între Adjud și Bacău

Un tribunal al ONU deschide o anchetă asupra circumstanţelor morţii lui Ratko Mladic

Procedura pentru aprovizionarea cu medicamente va fi simplificată. Măsura vine după ce pacienții oncologici au reclamat lipsa unor…

Tulcea: Un nou mesaj RO-Alert. Populația, avertizată cu privire la posibilitatea căderii unor obiecte din spațiul aerian

UEFA pregătește o plângere împotriva lui Gianni Infantino pentru „administrare neloială”

Elveţia vrea să îşi doteze armata cu un batalion de drone începând din 2028

Arad: Un bărbat este căutat de polițiști după ce ar fi înșelat mai multe persoane cu anunțuri false…

Cel puțin 350 de oameni au murit în urma viiturii devastatoare din Nepal, iar peste 1.000 sunt dați…

Ilie Bolojan: Peste 2.000 de investiții finanțate prin PNRR au fost recepționate în luna august. Ce se întâmplă…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează