Confidenţialitate


BUCUREȘTI: Probleme la examenul de rezidențiat la Universitatea „Carol Davila”


Mai multe probleme tehnice au fost înregistrate, duminică, în timpul examenului de rezidenţiat organizat la Universitatea „Carol Davila” din Bucureşti, grilele fiind scanate greşit.

Mai mulţi candidaţi care au susţinut examenul de rezidenţiat în Capitală s-au plâns că au obţinut un punctaj mic pentru că au existat probleme la scanarea grilelor.

Ministerul Sănătăţii a anunţat, printr-un comunicat de presă transmis duminică seară, că, urmare a problemelor tehnice sesizate de Comisia locală de Rezidenţiat Bucureşti în timpul procedurii de scanare a grilelor de concurs, Comisia centrală a decis rescanarea tuturor grilelor pentru candidaţii din Centrul Universitar Bucureşti.

„Ministrul Sănătăţii a fost informat în această după amiază de către coordonatorul de Rezidenţiat, secretarul de stat Corina Pop despre situaţia creată şi a solicitat recorectarea grilelor, transparent, astfel încât candidaţii să nu fie nedreptăţiţi”, a precizat Ministerul Sănătăţii.

Duminică, peste 6.800 de absolvenţi ai facultăţilor de Medicină, Medicină Dentară şi Farmacie au susţinut examenul de intrare în rezidenţiat, fiind scoase la concurs aproape 4.000 de locuri şi posturi.

La fel ca în anii trecuţi, concursul s-a desfăşurat în şase centre universitare: Bucureşti, Cluj-Napoca, Craiova, Iaşi, Târgu Mureş şi Timişoara.

Ocuparea locurilor în specialitate se face în ordinea punctajului de promovare obţinut, în limita posturilor publicate pentru fiecare domeniu în centrul universitar de concurs.

Concursul s-a desfăşurat sub formă de test-grilă cu 200 de întrebări, pe o durată de patru ore.


Ultimele stiri
Un bărbat – cunoscut ca Stegarul Dac și sustinător al lui Călin Georgescu – reținut pentru ultraj. El…

Analistul Valeriu Turcan, despre fotografia lui Nicușor Dan cu Donald Trump: „Problemele de comunicare derivă din erorile de…

Polonia a învins România cu 6-0 în etapa a treia din grupele Ligii Națiunilor / Gheorghe Hagi: „E…

România scapă momentan de retrogradare. S&P a reconfirmat ratingul suveran al țării la nivelul „BBB-” cu perspectivă negativă…

Tenis: Novak Djokovic, în sferturile turneului de la Beijing. Cu cine va juca pentru un loc în semifinale

Papa Leon ar fi încercat să oprească execuția femeii condamnate la moarte în Tennessee

România, la coada UE în privința numărului de mamografe. „Cam 30% din totalul diagnosticelor de cancer la femei…

Dr. Mihaela Bilic, despre „cum ne informăm despre ceea ce mâncăm”: „Pe etichete vedem din ce în ce…

Mărturia pilotului înjunghiat despre incidentul de la bordul unei aeronave FlyDubai: „Mi-am spus să mai fac un ultim…

Mașinile vechi și poluante vor fi eliminate progresiv din București. Măsura va fi aplicată inițial în zona centrală…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează