Confidenţialitate

BUCUREȘTI: Începe Târgul de Carte Gaudeamus

Târgul de Carte Gaudeamus își deschide porțile, miercuri, la Romexpo București, reunind mii de titluri, întâlniri cu scriitori, istorici, traducători, critici literari şi jurnalişti celebri, lansări de carte şi sesiuni de autografe, dezbateri şi concursuri.

La această ediţie, şi-au anunţat participarea peste 250 de expozanţi, reuniţi în 200 de standuri, unde sunt programate aproape 900 de evenimente editoriale şi profesionale.

Gaudeamus 2019 se va desfăşura sub semnul celor 30 de ani de la momentul istoric al Revoluţiei Române din 1989, notează Agerpres.

Humanitas şi Humanitas Fiction îşi aşteaptă cititorii la Gaudeamus cu peste 1.100 de titluri, peste 80 de cărţi-eveniment, 31 de lansări, la stand urmând a fi prezentate evenimentele editoriale ale toamnei, noi titluri de autori români şi străini, ediţii în limba română ale bestsellerurilor internaţionale din ultimele luni, publicate în colecţiile de istorie, memorii-jurnale, eseistică, filosofie, literatură română contemporană şi universală, ştiinţă, carte pentru copii.

La invitaţia Editurii Humanitas, jurnalistul şi scriitorul francez Thierry Wolton va fi prezent la Gaudeamus, cu ocazia lansării volumului “Negaţionismul de stânga” şi a celui de-al doilea volum al trilogiei “O istorie mondială a comunismului”.

Cele 31 de evenimente care se vor desfăşura în standul Humanitas vor oferi prilejul întâlnirii şi cu Gabriel Liiceanu, Lucian Boia, Radu Paraschivescu, Horia-Roman Patapievici, Cătălin Dorian Florescu, Ioana Pârvulescu, Mircea Cărtărescu, Matei Vişniec, Ioan Stanomir, Radu Vancu, Vlad Zografi, Denisa Comanescu, Georgeta Filitti, Alina Pavelescu, Tania Radu, Monica Pillat, Florin Bican, Ioana Nicolaie, Adriana Bittel, Marius Chivu, T.O. Bobe, George Volceanov.

Potrivit editurii, cărţile şi audiobookurile Humanitas vor putea fi procurate cu o reducere de preţ de 10%, iar la ediţiile de colecţie şi cărţile pentru copii vor fi oferite preţuri speciale, valabile numai la Gaudeamus, cu până la 40% mai mici.

Curtea Veche Publishing se prezintă la această ediţie a Târgului de carte Gaudeamus cu sloganul #timpulsăcitim. Campania iniţiată de Asociaţia Curtea Veche şi Leo Burnett îşi propune să schimbe percepţia asupra lecturii în contextul statisticilor care arată ca peste 50% dintre românii adulţi nu au citit nicio carte în ultimul an şi doar 4% dintre români citesc zilnic.

Editura aşteaptă vizitatorii cu reduceri de 25%, multe titluri noi şi întâlniri cu Adrian Cioroianu, Alec Bălăşescu, Traian Berbeceanu, Marian Godină, Trupa VUNK, Joseph Hadad, Diana Bulimar, Elena Butuc (LaLena.ro), Cristina şi Alex Donovici (Poveştile Cristinei).

Editura Polirom va participa la “Gaudeamus” cu peste 1.500 de titluri, toate aflate la reducere: 30% Colecţia Junior, 20% titlurile apărute înainte de 2019, 10% Colecţia Top10+, 10% titlurile publicate în 2019.

Evenimentele dedicate celor mai recente apariţii Polirom – în colecţiile “Plural”, “Historia”, “Seria de autor Andrei Oişteanu”, “Seria de autor Gheorghe Crăciun”, “Fiction LTD”, “Ego.Proză”, “Ego-grafii”, “Biografii romanţate”, “Biblioteca Polirom”, “Junior” – vor prilejui la această nouă ediţie Gaudeamus întâlniri cu Alina Isac Alak, Sorin Antohi, Florin Bican, Bianca Burţă-Cernat, Mircea Cărtărescu, Paul Cernat, Ionuţ Chiva, Marius Chivu, Cosmin Ciotloş, Liliana Corobca, Călin Cotoi, Mircea Daneliuc, Caius Dobrescu, Mircea Dumitru, Vasile Ernu, Bogdan Ghiu, Bedros Horasangian, Ion Bogdan Lefter, Dan Lungu, Ciprian Măceşaru, Mircea Mihăieş, Mariana Mihuţ, Bogdan Murgescu, Carmen Muşat, Eugen Negrici, Dorica Nicolae, Andrei Oişteanu, George Onofrei, Horia-Roman Patapievici, Cezar Paul-Bădescu, Ioan Pânzaru, Cristian Preda, Victor Rebengiuc, Costi Rogozanu, Doina Ruşti, Bogdan-Alexandru Stănescu, Matei Vişniec, Fatma Yilmaz.

Editura Litera va prezenta noutăţi din cele mai diverse domenii de interes, cu cărţi-eveniment, lansări şi sesiuni de autografe, cu reduceri şi concursuri cu premii.

Printre noutăţi se numără titluri din colecţia “Clasici Contemporani Litera” precum “Schiţă”, primul volum din trilogia semnată de Rachel Cusk, scriitoarea contemporană aflată pe lista celor mai buni tineri romancieri, “Babilon” de Yasmina Reza, roman finalist la Premiul Goncourt şi câştigător al Premiului Renaudot, “Glasul de taină”, de Geraldine Brooks, câştigătoare a Premiului Pulitzer, dar şi cărţi în curs de ecranizare şi thrillere ce se regăsesc în super-colecţia “Buzz Books”.

Michelle Obama revine la Editura Litera cu “Povestea mea. Jurnal”, iar fanii celebrului scriitor norvegian Karl Ove Knausglrd vor putea citi volumul “Toamna”, prima carte din cvartetul “Anotimpuri”, o enciclopedie personală despre lume, scrisă de un tată pentru fiica sa nenăscută.

Pentru copii, Editura Litera propune una dintre cele mai frumoase cărţi ilustrate de iarnă – “Zăpada”, de Walter de la Mare.

Peste 150 de titluri reunite sub imprintul Litera “Carte Pentru Toţi”, din toate domeniile de interes, vor fi disponibile pentru vizitatorii Târgului de carte Gaudeamus la preţuri şi oferte atractive.

La standurile Grupului Editorial ART se vor găsi peste 1.200 de titluri, dintre care mai bine de 100 de noutăţi publicate la Editurile Vlad şi Cartea cu Genius, Arthur, Youngart, Grafic, ART şi Paladin.

Editura Gama, recunoscută pe piaţa de carte autohtonă drept un specialist în educaţie, propune cititorilor peste 1.000 de titluri, volume şi produse educative. Printre noutăţile de anul acesta se numără trei titluri premiate de ficţiune pentru copii şi adolescenţi: “Băiatul din bulă” de Stewart Foster, “Orangeboy” de Patrice Lawrence şi “Acum sunt normală?”, primul volum al trilogiei feministe “Clubul Fetelor Bătrâne” de Holly Bourne.

Nu lipsesc titlurile de Crăciun, o apariţie specială fiind “Noaptea de Ajun în Ţara Minunilor” de Carys Bexington şi Kate Hindley – o poveste ilustrată, în versuri, inspirată de clasicul poem “Twas The Night Before Christmas” şi “Alice în Ţara Minunilor”.

Două lansări şi noi apariţii editoriale – “Dragă Cioran. Cronica unei prietenii” de Alina Diaconu şi “Exerciţiul puterii – între împlinire şi eşec. Arheologii ale uimirii în teatrul lui Matei Vişniec”, de Elena Roată, publicată la Editura Niculescu – alcătuiesc oferta Institutului Cultural Român la Târgul Gaudeamus.

Totodată, la această ediţie a târgului, ICR oferă albume şi cărţi publicate de Editura ICR la preţ redus de 30%, scrieri care vor fi disponibile alături de revista Lettre Internationale (ediţia în limba română).

Tradiţionalele premii ale ediţiei, Concursul Naţional de Lectură “Mircea Nedelciu”, proiectul “Cărţile se întorc acasă”, “Invitaţi de nota 10: Olimpicii României” sunt alte evenimente tradiţionale regăsite în programul Gaudeamus.

Programul zilnic de vizitare a târgului este între orele 10.00 şi 20.00.

Accesul publicului în incintă se va face pe baza biletelor, în valoare de 5 lei, şi a abonamentelor de intrare, în valoare de 10 lei, valabile pentru toată perioada, care vor constitui totodată şi suportul pentru Tombola Gaudeamus. Ca şi la ediţiile precedente, vor beneficia de acces gratuit preşcolarii, elevii, studenţii, cadrele didactice, alţi profesionişti din domeniile editorial-educaţional, jurnaliştii, pensionarii, persoanele cu dizabilităţi şi însoţitorii acestora.

Eveniment este un proiect cultural susţinut de Ministerul Culturii.