Confidenţialitate


Bucureşti: Huiduieli, după ce oamenii au aflat de publicarea ordonanţei în Monitorul Oficial


Bucureşti: Huiduieli, după ce oamenii au aflat de publicarea ordonanţei în Monitorul Oficial

Peste 15.000 de oameni huiduie şi scandează “Demisia”, “Elicopterul”, “DNA să vină să vă ia”.

Manifestanţii au cântat imnul României şi au scandat “Nu scăpaţi”, “Anticipate”, “Noaptea, ca hoţii”, “Şobolanii”.

Jandarmii sunt pregătiţi să intervină cu gaze lacrimogene, după ce protestatarii au aruncat în ei cu bulgări de zăpadă.

Ordonanţa de Urgenţă adoptată de Guvernul Grindeanu marţi seară privind modificarea codurilor penale a fost publicată în Monitorul Oficial şi urmează să intre în vigoare la 10 zile de la publicare.

Prin ordonanța de urgență este abrogat articolul 298 din Codul penal, care sancționa infracțiunea de neglijență în serviciu.

Ministrul Justiției a spus că, potrivit actului normativ, abuzul în serviciu cu un prejudiciu de sub 200.000 de lei nu va mai fi sancționat penal.

“Nu este sancționat penal. Deci, ce este sub 200.000 de lei, paguba se recuperează și nu mai este sancționat penal. Asta ne-a recomandat și Curtea, să stabilim un cuantum. Ținând cont de condițiile agravante, am considerat că această limită este o limită rezonabilă, pentru că instanța putea să considere 400.000, putea să considere 1.000.000.

Dacă vă uitați în Codul penal, putea să considere 2.000.000 de euro și atunci, în aceste condiții, am stabilit această sumă de 200.000 de lei. Ceea ce este foarte important, pentru că în comunicarea publică a apărut că dezincriminăm abuzul în serviciu… Nu, l-am reglementat mai bine și l-am pus în concordanță cu decizia Curții”, a precizat Florin Iordache, Ministrul Justiției.

“Fapta funcționarului public care, în exercitarea atribuțiilor de serviciu, cu știință, îndeplinește un act prin încălcarea unor dispoziții exprese dintr-o lege, o ordonanță sau o ordonanță de urgență a Guvernului sau nu îndeplinește un act prevăzut de dispozițiile exprese dintr-o lege, o ordonanță sau o ordonanță de urgență a Guvernului și prin aceasta cauzează o pagubă materială mai mare de 200.000 de lei ori o vătămare gravă, certă și efectivă a drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane fizice sau juridice, astfel cum sunt prevăzute și garantate de legile în vigoare, se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă”, se arată în Ordonanţa de Urgenţă adoptată de Guvernul Grindeanu.


Ultimele stiri
Guvernul Bolojan a depus jurământul la Palatul Cotroceni | Președintele României, Nicușor Dan: „Sunt optimist că o să…

Sorin Ștefan Decă, secretar general adjunct în Ministerul Educației: Avem 2.340 de școli în programul de reducere a…

Președintele Nicușor Dan a semnat decretul pentru numirea Guvernului României

Secretarul general al NATO, Mark Rutte: „Iranul nu trebuie să dezvolte o armă nucleară” | AUDIO

Anchetă internă la Spitalul de Recuperare din Borșa după ce o pacientă a susținut că a fost mușcată…

Guvernul Bolojan a fost votat cu 301 voturi pentru și nouă împotrivă: „Din această seară, după depunerea jurământului,…

Ministrul desemnat al Finanțelor susține necesitatea reformei ANAF: „Din foarte multe puncte de vedere este disfuncțională” | AUDIO

Radu Marinescu rămâne ministru al Justiției. Acesta vrea ca magistrații care au ieșit la pensie să revină în…

Mihai Leu, fost campion mondial la box, internat la ATI Fundeni, în comă indusă | AUDIO

Ministrul desemnat al Transporturilor anunță trei obiective. Ciprian Șerban vrea finalizarea a 300 de kilometri de drumuri de…



Abonează-te la notificări
Rămâi la curent cu ultimele știri și când nu ai site-ul deschis!
Acceptă notificările din fereastra ce apare, sau din bara de adresă a browserului tău.