Confidenţialitate


BUCUREȘTI: Grădiniţe deschise pe timpul vacanţei de vară


BUCUREȘTI: Grădiniţe deschise pe timpul vacanţei de vară

86 de grădiniţe din toate cele şase sectoare ale Capitalei vor fi deschise în perioada vacanţei de vară, potrivit unei centralizări a Inspectoratului Şcolar al Municipiului Bucureşti.

Astfel, în sectorul 1 vor fi deschise 15 grădiniţe pe diferite perioade: unele între 18 – 22 iunie, altele între 18 – 29 iunie, 1 iulie – 31 august, 1 iulie – 25 august şi 18 iunie – 31 august.

În sectorul 2 vor fi 19 grădiniţe în perioada 18 – 29 iunie, iar în sectorul 3, două unităţi de învăţământ preşcolar în perioada 2 – 31 iulie şi 1 – 31 august.

Alte 21 de unităţi de învăţământ îşi vor aştepta copiii în sectorul 4, unele dintre acestea în perioada 18 – 30 iunie, altele în perioada 1 – 31 iulie şi 1 – 31 august.

În sectorul 5 vor fi deschise trei grădiniţe – una dintre acestea în perioada 15 iunie – 15 iulie, alta între 1 şi 31 iulie şi a treia între 1 – 31 august.

Cele mai multe grădiniţe care vor ţine porţile deschise pentru micuţi în vacanţă sunt în sectorul 6 – un număr de 26. Perioadele în care acestea vor desfăşura activitate sunt: 18 iunie – 1 iulie; 18 iunie – 31 iulie; 1 – 31 august.


Ultimele stiri
Economistul Adrian Negrescu, despre ordonanța de urgență privind carburanții: „Nu va genera ieftiniri la pompă, să nu ne…

Criză energetică în Republica Moldova: De mâine, nu va mai putea fi asigurat consumul de curent între orele…

Delfinii din Marea Neagră, afectați de poluarea chimică și acustică cauzată de atacurile Rusiei împotriva Ucrainei | AUDIO

Emoții tot mai puternice la Istanbul. Sute de tricolori au petrecut în centrul orașului, zona Taksim, așteptând meciul…

Piața Victoriei. Se topește AUR? Ce viitor mai are George Simion? Răspunde eurodeputatul Claudiu Târziu

Nu există nicio alianță între AUR și PSD, a subliniat Petrișor Peiu. Ce spune liderul senatorilor AUR despre…

ANAF introduce precompletarea automată a Declarației Unice de venit în Spațiul Privat Virtual. Contribuabilii trebuie doar să verifice…

Un miros puternic de dejecții provoacă nemulțumirea locuitorilor din Arad și din localitățile vecine. Primar: Am purtat o…

Se intensifică verificările în piețe, marketuri și magazine înainte de Paște. Care sunt recomandările ANSVSA pentru consumatori |…

3 din 4 români au încercat să slăbească. De ce trebuie să vorbim diferit despre gestionarea greutății (P)