„Bucharest – One Heart. One Story.”, proiect dedicat celebrării a 561 de ani de atestare documentară a Bucureștiului

Week-end cu evenimente speciale în cadrul „Bucharest – One Heart. One Story.”, proiect dedicat celebrării a 561 de ani de atestare documentară a Bucureștiului – organizat de Primăria Capitalei, prin Creart.


Sâmbătă, 19 septembrie
, la ora 20.00, va avea loc Retrospectiva online a Festivalului Internațional iMapp Bucharest.

Aceasta va include o incursiune în precedentele 6 ediții și va relua, pentru fanii acestui important festival, cele mai bune lucrări proiectate de-a lungul anilor în cadrul concursului internațional de video mapping, respectiv cele ale câștigătorilor Premiilor Juriului și ale Premiilor Publicului din fiecare an.

Astfel, prin această retrospectivă și prin cele 3 zile de webinarii și conferințe desfășurate în perioada 16 – 18 septembrie, tot în online, cu reprezentați ai industriei și ai festivalurilor de video mapping din lume, iMapp Bucharest 2020 este o ediție 100% virtuală.

Duminică, 20 septembrie, începând cu ora 9:00, 7 garnituri de tramvaie personalizate cu graffiti, purtând amprenta unora dintre cei mai buni artiști de street art din București, vor porni într-o expoziție de artă urbană în mișcare, către mai multe zone ale Capitalei.

Din 20 septembrie și până pe 10 decembrie, cele 7 tramvaie de pe liniile 1, 10, 21, 25, 27, 40 și 41, vor încânta privile pasionaților de street art și ale trecătorilor, în drumul lor spre casă, serviciu sau alte destinații.

Realizată în parteneriat cu Societatea de Transport București, prezentarea lucrărilor de artă murală în mișcare va oferi locuitorilor Bucureștiului o alternativă culturală modernă.

Irlo, Home Boy, Kero Zen, Ocu, Mser, Obie Platon, Erps, Pisica Pătrată, Robert Obert, John Dot’s, Mircea Modreanu, Lux, Mircea Popescu, Graffetele (Irina Mocanu, Sandy Bălășoiu), Livi Po, Sweet Damage Crew (Biex, Shatran, Pandele, Cage), curatoriați de Mihai Zgondoiu, vor exprima, în lucrările lor, identitatea unui București efervescent și vibrant.

Tot duminică, între orele 20:30 și 23:00, cei care sunt în trecere prin Piața Universității se vor putea bucura, din mers, de proiecțiile video de pe fațadele a trei clădiri simbol din inima Capitalei. Teatrul Național „I.L. Caragiale” din București, Hotel InterContinental și Universitatea din București. Pentru siguranța privitorilor, proiecțiile nu vor avea sunet, iar conținutul artistic va fi de scurtă durată (în buclă), pentru a nu fi necesară staționarea trecătorilor și pntru a evita, astfel, aglomerarea.

Conținutul video va fi realizat de Mindscape Studio, MotionLab și Les Ateliers Nomad, trei dintre cele mai importante echipe de artiști video din România, iar pe fiecare clădire vor rula animații diferite.





Ascultă online Europa FM / Descarcă gratuit aplicaţia Europa FM pentru Android sau aplicaţia Europa FM pentru iOS