Confidenţialitate


British Airways şi EasyJet suspendă, până în ianuarie, zborurile către Sharm el-Sheikh


British Airways şi EasyJet suspendă, până în ianuarie, zborurile către Sharm el-Sheikh

British Airways şi operatorul low-cost EasyJet au decis să-şi anuleze toate zborurile cu destinaţia Sharm el-Sheikh, apreciată destinaţie turistică egipteană.

La 31 octombrie, un avion rusesc s-a prăbuşit în Peninsula Sinai cu 224 de persoane la bord. Anchetatorii au stabilit că tragedia a fost provocată de explozia unui dispozitiv explozibil aflat la bordul aparatului.

La câteva zile după prăbuşire, Rusia a suspendat toate zborurile cu destinaţia Egipt.

În urma unor discuţii cu oficialii discuţii cu Ministerului britanic al Transporturilor, reprezentanţii British Airways şi EasyJet au luat decizia anulării curselor programate până în ianuarie, relatează BBC.

Prăbuşirea avionului rusesc a dat o lovitură grea turismului egiptean, aminteşte AFP.

După la revolta populară care l-a îndepărtat de la putere pe dictatorul Hosni Mubarak, în 2011, staţiunile balneare de la Marea Roşie, în special Sharm el-Sheikh, au rămas printre destinaţii egiptene căutate de occidentali.


Ultimele stiri
Președintele Nicușor Dan, prezent la Centenarul PNȚ. El susține că este importantă reafirmarea democrației | AUDIO

Pelerinaj la Iași: Peste 20 de mii de credincioși așteaptă să se închine la racla Sfintei Parascheva |…

Negocieri în impas privind viitorul buget al Uniunii Europene: Irlanda propune reduceri. Negociatorul-șef al Parlamentului European pentru bugetul…

Statele Unite vor importa motorină din Rusia. Decizia a fost criticată de președintele ucrainean Volodimir Zelenski | AUDIO

Achiziții de lux din bugetul ANM: sute de mii de lei pe parfumuri, haine și cosmetice. Ministra Mediului…

Brașov: Doi vârstnici dați dispăruți de familie au fost găsiți decedați într-o zonă forestieră | AUDIO

Dr. Mihaela Bilic: Mierea îngrașă la fel ca zahărul. Ce spune despre păstrarea corectă a unor alimente prin…

MApN avertizează asupra unei dezinformări privind încorporarea de urgență a tinerilor în Armată

Eurostat: România, pe primul loc în UE la vacanțele petrecute de cetățeni în propria țară | AUDIO

Administrația Trump impune sancțiuni împotriva Curții Penale Internaționale, instituție unde a lucrat Navi Pillay, câștigătoarea Nobelului pentru Pace.…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează