Confidenţialitate


Brăila: Un bac s-a scufundat în Dunăre cu tot cu camionul pe care îl preluase. Cantitatea de cereale transportată ar fi fost peste limita admisă | AUDIO


Brăila: Un bac s-a scufundat în Dunăre cu tot cu camionul pe care îl preluase. Cantitatea de cereale transportată ar fi fost peste limita admisă | AUDIO

Sursa foto: ISU Brăila

Un bac s-a scufundat în Dunăre după ce a preluat un camion cu tonaj mult peste limită. Atât șoferul camionului, cât și cel care conducea șalupa, au reușit să sară de pe bac pe mal înainte ca ambarcațiunea să se scufunde pe fundul Dunării. Incidentul s-a întâmplat în localitatea Frecăței, la zona de trecere între județul Brăila și județul Tulcea.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Incidentul a avut loc aseară, în jurul orei 18:00, pe brațul Măcin-Dunărea Veche, în apropierea comunei brăilene Frecăței.

Șoferul urcase camionul plin cu semințe de floarea soarelui pe bac. După doar câteva momente, ambarcațiunea a început să se încline. În acel moment, toți pasagerii au sărit pe mal. Nicio persoană nu a fost rănită.

Bacul s-a scufundat pe malul Dunării. Primarul comunei Frecăței, Ionel Bălan, a declarat că transportul era cu mult peste capacitatea admisă: camionul avea 50 de tone, în loc de 30, cât era limita.

Ajunși aseară pe malul Dunării, reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență Brăila au spus că nu pot scoate ambarcațiunea din apă, întrucât nu au echipamentul necesar.

„Proprietarii sunt obligați să ia măsuri astfel încât să fie scoase din Dunăre și camionul, și bacul respectiv. Ei probabil o să contacteze firme de specialitate”, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Brăila, Ștefan Stoian.

Acum atât camionul, cât și bacul, urmează să fie scoase de pe fundul Dunării.


Ultimele stiri
Sorana Cârstea – campioană la Transylvania Open. Ea a învins-o categoric pe Emma Răducanu

Ministerul Culturii: Zile la rând au fost semnale că se întâmplă ceva cu turnul Bisericii Reformate din Cehu…

S-a stins din viață actrița care a jucat în Arabela, serialul cehoslovac pentru copii, foarte popular în România,…

Mai mulți medici de la Spitalul de Recuperare din Borșa refuză să mai facă gărzi la Urgențe. Invocă…

O nouă formă de înșelăciune este sesizată tot mai des. Escrocii susțin că reprezintă instituții publice | VIDEO

Rețineri în cazul de corupție de la Primăria Sectorului 5. Mai mulți oficiali sunt acuzați de corupție în…

Constanța: Incendiu într-un bloc din Năvodari. Un om a fost găsit decedat | AUDIO

Proiectul de OUG care stabilește excepţiile de la măsura privind neplata primei zile de concediu medical, pus în…

Scădere a traficului de mărfuri în Portul Constanța, comparativ cu anii anteriori. Operatorul portuar Alexandru Arcaș numește printre…

Statele Unite acuză China că a făcut teste nucleare secrete și că ar vrea să fie inclusă într-un…