Confidenţialitate


Bradul de Crăciun din Roma, ţinta glumelor pe internet – GALERIE FOTO


Bradul de Crăciun din Roma, ţinta glumelor pe internet – GALERIE FOTO

Prevăzut să troneze cel puţin o lună în Piazza Venezia din centrul capitalei Italiei, molidul roşu, cu o înălţime de 21 de metri (potrivit site-ului Wantedinrome.com), a dat rapid semne de uscare, iar coroana sa “obosită” a devenit ţinta ironiilor pe internet.

“Pomul de Crăciun din Roma este uscat, mort imediat ce a ajuns. Aceasta este metafora pentru ceea ce a fost o capitală”, a scris un utilizator pe Twitter.

Mulţi compară “agonia pomului” cu proasta gestionare a Mişcării 5 Stele (populistă), al cărei reprezentant, Virginia Raggi, a fost aleasă primar în iunie 2016.

“Ca şi cum mizeria pe care ne-au adus-o timp de un an şi jumătate nu este suficientă, trebuie să suportăm şi această nenorocire”, se plângea un locuitor al capitalei Italiei.

“În Rusia, i-au spus chiar bradului nostru muribund ‘perie de toaletă'”, remarca ironic marţi şi cotidianul Il Messaggero.

În faţa acestui val de critici, Virginia Raggi a solicitat serviciilor sale un “raport tehnic urgent”.

Potrivit primelor elemente ale anchetei, se pare că “bradul nu a fost decât parţial acoperit în timpul transportului” dintr-o pădure din Dolomiţi, în partea de nord a ţării, potrivit aceluiaşi Il Messaggero, care precizează că transportul a costat 48.000 de euro.

De asemenea, conform unui material publicat de site-ul Wantedinrome.com, este al doilea an consecutiv când pomul de Crăciun din Roma devine ţinta ironiilor. Materialul precizează că molidul a fost un cadou din partea localităţii Val di Fiemme, din regiunea Trentino, pentru care primăria Romei a plătit pentru transport suma menţionată, sărind peste licitaţia publică pentru acest proces şi oferind o sumă de peste 3 ori mai mare decât cea cheltuită pentru acelaşi serviciu anul precedent (15.000 de euro).


Ultimele stiri
Proteste în mai multe țări europene. În Franța s-au închis muzeele, în Spania au ieșit în stradă pensionarii

Misterele „Nopții înstelate” a lui van Gogh. Cercetătorii încearcă să le deslușească

MAI: O parte a fermierilor români sunt instigați la proteste de amploare; principalele solicitări ale fermierilor au fost…

Astra Film Festival Sibiu. ”Replica” și ”Elon Musk dezvăluit” sunt printre peliculele care vor fi proiectate azi |…

București: Blocul evacuat din cauza unei crăpături are probleme de aproape 9 ani. Locatarii au refuzat consolidarea

Închisoare pe viață pentru un bărbat care anul trecut a împuşcat mortal două persoane la Urziceni

Cum să trecem mai ușor peste schimbarea orei? Ce recomandă medicii | AUDIO

Cehia vrea să schimbe modul de finanțare a presei publice. Jurnaliștii anunță grevă

UPDATE: Locuitorii unui bloc sunt evacuați, după ce a apărut o crăpătură între două scări | GALERIE FOTO

CFR Călători: Trecerea la ora de iarnă din această noapte nu modifică Mersul Trenurilor în vigoare



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează