Confidenţialitate


Brack Obama – ultimul discurs


Brack Obama – ultimul discurs

După două mandate la Casa Albă, Barack Obama își ia, marți, rămas bun de la viața politică americană, relatează AFP.

Democratul în vârstă de 55 de ani, care îi va ceda puterea la 20 ianuarie republicanului Donald Trump, în vârstă de 70 de ani, a ales orașul Chicago — baza ascensiunii sale politice fulminante — pentru a-și rosti ultimul discurs în calitate de președinte al SUA.

Barack Obama, căruia îi vor sta alături soția sa Michelle și vicepreședintele Joe Biden, va vorbi de la tribuna centrului de conferințe “McCormickPlace”. Biletele pentru a asista la discurs — care au fost gratuite — s-au dat ca pâinea caldă sâmbătă în zori, când sute de oameni au stat la coadă pe un frig polar în speranța de a intra în posesia râvnitului permis.

După opt ani în fruntea primei puteri mondiale, președintele în exercițiu, acum grizonat și tras la față, dar care continuă să se bazeze pe o cotă solidă de popularitate, intenționează să transmită din nou un mesaj de speranță.

Obama vrea să le mulțumească americanilor pentru “această aventură extraordinară” și să formuleze “câteva reflecții cu privire la viitor”.

Va fi “un discurs aparte”, în care își va prezenta “viziunea privind America”, dar nu va fi “un discurs anti-Trump”, a dat asigurări Cody Keenan, scriitorul de discursuri al liderului democrat. Discursul președintelui în exercițiu este prevăzut să aibă loc la ora locală 20:00 (miercuri 02:00 GMT).

După întoarcerea sa la Washington după discurs, în noaptea de marți spre miercuri, Barack Obama nu va mai avea de petrecut decât 10 zile la Casa Albă, unde a muncit și a trăit vreme de opt ani. “E unul din principalele avantaje ca președinte: nu mi-a luat niciodată mai mult de 30 de secunde să ajung de acasă la birou”, a glumit el într-un interviu difuzat duminică de postul ABC.


Ultimele stiri
Victor Negrescu: „Momentul Siegfried Mureșan este doar o etapă”. PSD, încrezător că poate forma o majoritate în cazul…

Programul de guvernare propus de Siegfried Mureșan: cuprinde 28 de domenii: de la pensii speciale la salarizare, TVA…

Sorin Grindeanu îi cere lui Siegfried Mureșan să își depună mandatul de premier desemnat: „Pierdem timpul”. „După modul…

Constanța: Mesaj ferm al Poliției după ce trei fete au bătut o adolescentă și au filmat agresiunea: „părinții…

Alba: Focare de hepatită A într-un cartier al orașului și în Valea Lungă. 23 de cazuri confirmate

Nicușor Dan, discurs la ONU: „În calitate de stat membru al UE cu cea mai lungă frontieră cu…

Arad: Scădere semnificativă a producției de porumb în acest an din cazua secetei  | AUDIO

Piața Victoriei. Invitat este europarlamentarul PSD Victor Negrescu

Un zid antic a fost descoperit sub Paris. Ar putea confirma locul primei așezări a orașului. Primarul capitalei…

Schimbări privind taxarea mașinilor. Ce tarife se vor aplica la plata rovinietei, de la 1 octombrie, în funcție…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează