Confidenţialitate


Botoșani: Șeful IPJ pus sub control judiciar


Procurorii Serviciului Teritorial Suceava al Direcției Naționale Anticorupție au dispus măsura controlului judiciar față de inspectorul șef al Inspectoratului de Poliție Județean Botoșani, comisarul șef Cristian Cucoreanu.

Aceeași măsură a fost dispusă și față de șeful Serviciului resurse umane din cadrul instituției, comisarul șef Adrian Osolinschi.

Cei doi au obligația de a nu părăsi teritoriul României decât cu încuviințarea prealabilă a procurorului competent, de a nu comunica cu anumiți agenți și ofițeri din cadrul IPJ Botoșani, direct sau indirect, pe nicio cale și de a nu deține, folosi și purta arme.

Cucoreanu și Osolinschi sunt acuzați de nerespectarea atribuțiilor de serviciu din fișa postului privind promovarea într-o funcție superioară de execuție, respectiv ofițer specialist I, a unui angajat al instituției.

Șeful IPJ Botoșani și șeful Serviciului resurse umane au fost ridicați marți din sediul poliției pentru a fi audiați la sediul DNA Suceava. Decizia a venit la scurt timp după ce șapte birouri ale IPJ au fost percheziționate de procurorii DNA.


Ultimele stiri
Selecționerul Mircea Lucescu a fost transportat la spital, după ce i s-a făcut rău în timpul unei ședințe…

Statele Unite se pregătesc pentru operațiuni militare pe teren în Iran, afirmă oficiali americani pentru presa de la…

Cod galben de ploi și ninsori în jumătatea estică a țării, valabil până luni dimineață la ora 10:00,…

Ierusalimul nu va mai sărbători tradiţionala Duminică a Floriilor, din cauza războiului cu Iranul | AUDIO

Olt: Explozia din apartamentul din Caracal, cauzată de o acumulare de gaze de la aragaz

Brigada Rutieră: Restricţii de circulaţie în Capitală cu ocazia procesiunii de Floriile catolice

Procesiune romano-catolică de Florii – duminică, în centrul Bucureştiului | AUDIO

Hidrologii au emis o avertizare de cod galben de inundații, valabilă pentru râuri din 16 județe | Ilfov,…

Autoritățile din Râmnicu Vâlcea au majorat taxele pentru concesionarea locurilor de veci și întreținerea cimitirelor

Primarul orașului Nădlac propune comasarea cu două comune, dar edilii din Șeitin și Peregu Mare sunt reticenți