Confidenţialitate


Boris Johnson suspendă procedura de aprobare a Acordului Brexit


Boris Johnson suspendă procedura de aprobare a Acordului Brexit

Premierul Marii Britanii, Boris Johnson, s-a declarat nemulţumit în legătură cu respingerea programului de trei zile propus pentru aprobarea legislaţiei aferente Acordului Brexit.

Camera Comunelor a respins, in această seară, planul propus de Boris Johnson cu un raport de voturi de 322 la 308.

Drept urmare, premierul conservator a suspendat procedura de aprobare a legii care ar duce la ieșirea Regatului din Uniunea Europeană.

Guvernul va grăbi pregătirile în vederea unui Brexit fără acord, a spus Boris Johnson, care a adăugat că așteaptă să se lămurească asupra intențiilor Uniunii Europene în privința Brexitului.

Anterior, el amenințase că – dacă dezbaterile nu se încheie joi – va retrage legea și încerca să provoace organizarea alegerilor anticipate.

Liderul opoziției laburiste, Jeremy Corbyn, i-a sugerat premierului să negocieze un calendar al dezbaterilor care să le permită deputaților să analizeze atent legea și să-i aducă amendamente.

Acordul de retragere din Uniune caută să evite instituirea controalelor vamale între Irlanda de Nord și Republica Irlanda.

De asemenea, el prevede că drepturile europenilor aflați la muncă în Marea Britanie nu vor suferi modificări.

Aproximativ 400,000 de cetățeni români se află în această situație.


Ultimele stiri
Ioana Dogioiu, după plecarea din Guvern: Ilie Bolojan și-ar dori să guverneze din nou. Despre dinamica de putere…

Ministrul Finanțelor: Guvernul începe pregătirile pentru bugetul pe 2027. 49 din 56 de instituții au transmis propunerile de…

Avion al Marinei Naționale Franceze, în misiuni de supraveghere în Marea Neagră. Echipajul a alertat o navă comercială…

Adjunctul șefului Poliției Râmnicu Vâlcea, reținut pentru trafic de influență. Ar fi luat 5.000 de euro de la…

Neamț: Fragmentele de dronă descoperite în comuna Boghicea au fost detonate. Localnicii, avertizați prin mesaj Ro-Alert

Iranul avertizează că ar putea lovi bazele americane din Europa, inclusiv din România, dacă SUA reiau atacurile |…

Tinerii cu venituri de până la 4.000 de lei ar putea primi ajutor de la stat pentru chirie.…

Proteste de amploare în Franța: Sute de mii de oameni cer salarii mai mari și condiții mai bune…

Două avioane, vizate de alerte cu bombă pe Aeroportul Otopeni. Amenințările s-au dovedit false | AUDIO

Actorul britanic Russell Brand, găsit vinovat de viol și agresiuni sexuale de un tribunal din Londra. Pronunțarea pedepsei,…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează