Confidenţialitate


Londra: Boris Johnson a supraviețuit moțiunii de încredere


Londra: Boris Johnson a supraviețuit moțiunii de încredere

Boris Johnson a câștigat votul de încredere cu 211 voturi pentru și 148 împotrivă, majoritatea parlamentarilor conservatori hotărând să rămână alături de premier. Procesul s-a încheiat puțin înainte de ora 23:00, ora României. Autoritatea lui Boris Johnson a fost pusă la îndoială după luni întregi în care șeful guvernului britanic a fost analizat în contextul scandalului Partygate.

Sir Graham Brady, președintele Comitetului 1922 al Partidului Conservator, spune că au fost exprimate 359 de voturi. Nu au existat buletine de vot anulate.

Boris Johnson a fost ținta unei rebeliuni din partea propriilor parlamentari, scrie CNN. După ce s-a speculat cu privire la numărul parlamentarilor conservatori care ar vota împotriva lui Boris Johnson, cifra finală a celor care s-au răzvrătit împotriva lui a fost mai mare decât mulți s-ar fi așteptat.

148 de parlamentari au decis că nu au încredere în conducerea lui Johnson, față de 211 care au declarat prin vot că îl susțin.

Rezultatele votului de încredere pentru Boris Johnson

Sursa foto: CNN

Votul de încredere pentru Boris Johnson, comparat cu cazurile Theresa May (decembrie 2018) și Margaret Thatcher (noiembrie 1990)

Voturile de incredere pentru Boris Johnson, Theresa May și Margaret Tatcher

Sursa foto: The Guardian

Sursa foto: Shutterstock

Citește și: Marea Britanie: Soarta lui Boris Johnson, decisă luni de parlamentari. Scandalul „Partygate” a declanșat procedura unui vot de încredere | AUDIO


Ultimele stiri
Cum va arăta guvernul Luca Niculescu. Sebastian Zachmann: „Va veni cu oameni din afara politicii, pentru portofolii-cheie”.  În…

Dominic Fritz, despre noul premier desemnat: „USR va analiza programul, echipa de miniștri și majoritatea care îl susține”

Reacția PNL după ce președintele Nicușor Dan l-a desemnat pe Luca Niculescu premier: „vom avea discuții cu premierul…

Sorin Grindeanu, prima reacție după ce diplomatul Luca Niculescu a fost desemnat premier: „noua nominalizare a președintelui continuă…

Cine este Luca Niculescu, noul premier desemnat de președintelele Nicușor Dan | AUDIO

Luca Niculescu, desemnat premier de președintele Nicușor Dan: „Am ales persoana care are cele mai mari șanse să…

Consultările pentru desemnarea unui prim-ministru au luat sfârșit. Nicușor Dan va anunța la 21:00 noua nominalizare | VIDEO

Prețul zahărului, la cel mai ridicat nivel din ultimii aproape doi ani. Producția globală a fost afectată de…

România pregătește reluarea exporturilor de oi către Libia. ANSVSA negociază și cu alte state | AUDIO

Eurostat face portretul profesorului european. Cifrele Eurostat arată o îmbătrânire a corpului didactic | AUDIO



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează