Bogdan Chirițoiu, după ce zece bănci au fost amendate pentru că ar fi manipulat indicele ROBOR: „A avut loc o denaturare a concurenței”. Câți oameni sunt afectați | AUDIO
Sursa foto: Shutterstock
10 bănci comerciale au fost sancționate de Consiliul Concurenței pentru o presupusă înțelegere privind stabilirea ratei ROBOR. Băncile ar fi convenit să influențeze artificial indicele în funcție de care se calculează dobânzile variabile pentru creditele în lei acordate înainte de mai 2019, susține instituția. Prezent în cadrul emisiunii „România în direct”, moderată de Cătălin Striblea, președintele Consiliului Concurenței, Cătălin Chirițoiu, afirmă că instituția deține probe privind un comportament viciat al băncilor implicate. Totodată, acesta a explicat ce categorii de consumatori sunt afectate de această înțelegere.
Bogdan Chirițoiu: „Prin comportamentul băncilor, procesul a fost viciat, denaturat”
Bogdan Chirițoiu: „Jobul BNR-ului e să țină inflația la un nivel cât mai redus, da? Și atunci stabilește dobânzile astea astfel încât ROBOR-ul să nu depășească un anumit prag și să nu poată coborî sub un anumit prag. Ce spunem noi este că ROBOR-ul a oscilat între aceste limite stabilite de BNR prin politica monetară. Ce spunem noi este că a oscilat în acest culoar, dar culoarul ăsta are câteva procente. Iar noi spunem că, prin comportamentul băncilor, procesul a fost viciat, denaturat. Astfel, rezultatul pe care l-am văzut nu este neapărat cel care ar fi fost obținut dacă procesul ar fi decurs corect. Cât de mare este impactul? Probabil vorbim de câteva fracțiuni de procent. De aceea spunem că ne aflăm în acel culoar de aproximativ 3% stabilit de BNR. Vorbim de variații mici în interiorul acestui interval, de fracțiuni care totuși au impact, având în vedere că masa de credit este mare. Deci și aceste variații au efect. Acestea sunt probleme de concurență, nu sunt situații izolate — peste tot s-au aplicat sancțiuni în astfel de cazuri. Reglementările BNR sunt în regulă. Nu avem probleme cu ceea ce prevăd acestea. Problema noastră este că, în fereastra de cotare, cotațiile pot fi observate. Deci nu reglementările sunt problema. Concluzia este că reglementările sunt ok, însă modalitatea de cotare nu respectă regulile.”
Bogdan Chirițoiu, despre dovezile deținute de Consiliul Concurenței: „avem și schimburi de mesaje”
Cătălin Striblea: Asta pot să înțeleg, dar nu mă duce mai departe cu gândul: dacă își văd cotațiile, aveți dovezi clare că s-au înțeles? Adică i-ați găsit cu e-mailuri?
Chirițoiu: „Da, avem și schimburi de mesaje, dar faptul că își văd cotațiile este elementul cheie, pentru că atunci nu mai este nevoie să discute explicit, se pot alinia. Pot vedea dacă cineva urcă, urc și eu. Și astfel se ajunge la un nivel mai mare decât cel care ar rezulta în mod normal. Dacă fiecare bancă nu ar ști ce fac celelalte, ar cota cu mai multă prudență, de teama unor pierderi în acea fereastră de câteva minute.”
Bogdan Chirițoiu: „Este greu să tragem o concluzie înainte de finalizarea investigației”
Cătălin Striblea: Dacă i-ați anchetat patru ani, de ce nu se știa mecanismul ăsta, nu era la vedere? Aici e ceva ce-mi scapă.
Bogdan Chirițoiu: „Este greu să tragem o concluzie înainte de finalizarea investigației. Înțeleg întrebarea – de ce nu ați intervenit mai devreme? Dar noi trebuie să așteptăm finalizarea investigației, chiar dacă pe parcurs apar probe. Evident, descoperim elemente noi pe parcurs, însă abia la final, când punem toate informațiile cap la cap, venim cu o decizie. Acesta este modul nostru normal de lucru.”
Bogdan Chirițoiu: „Prin modul în care s-a desfășurat cotarea ROBOR, a avut loc o denaturare a concurenței”
Cătălin Striblea: Este un subiect complicat pentru publicul larg, iar oamenii percep acum că cele mai mari bănci din România s-au înțeles pentru a crește costul ratelor la credite. Este corectă această percepție?
Bogdan Chirițoiu: „Ce spunem noi este că, prin modul în care s-a desfășurat cotarea ROBOR, a avut loc o denaturare a concurenței. Rezultatul nu este cel care ar fi apărut într-o piață concurențială în care totul ar fi funcționat corect.”
Câți oameni sunt afectați?
Cătălin Striblea: Câți oameni sunt afectați, dacă această percepție este corectă?
Bogdan Chirițoiu: „Aș spune că nu sunt afectați cei care s-au mutat cu creditele pe IRCC, pentru că acesta se bazează pe tranzacții efective și acolo este mai greu de viciat mecanismul. Sunt însă vulnerabile la aceste probleme creditele legate de ROBOR, atât ale persoanelor fizice, cât și ale persoanelor juridice, acolo unde ROBOR-ul este un element de calcul. Excludem EURIBOR-ul, excludem zona euro.”
Cinci bănci au reacționat
Cinci dintre cele 10 bănci comerciale sancționate de Consiliul Concurenței au reacționat după ce autoritatea le-a sancționat pentru o presupusă înțelegere privind stabilirea ratei ROBOR. UniCredit Bank, Banca Transilvania, BRD, BCR și CEC Bank au respins acuzațiile și au anunțat că vor contesta în instanță sancțiunile, inclusiv la instanțele europene. Acestea susțin că amenda de 710 milioane de euro aplicată de Consiliul Concurenței este injustă și va fi atacată în justiție. Investigația autorității de concurență a început în 2022.





