Confidenţialitate

Bode: Cred că linia de cale ferată Gara de Nord – Aeroportul Otopeni va fi dată în folosinţă din 12 decembrie

Ministrul Transporturilor consideră că linia de cale ferată Gara de Nord – Aeroportul Otopeni va fi dată în folosinţă la 12 decembrie.

“Eu am fost astăzi într-o probă-test, într-o verificare pentru tot ceea ce credem noi că se va întâmpla undeva la sfârşitul lunii octombrie, când vom finaliza cei 8 kilometri de linie dublă. De la Gara de Nord până la Otopeni sunt 19,5 kilometri. Pe 8 kilometri între Mogoşoaia şi Baloteşti se modernizează linia, vom avea linie dublă. Se construieşte acel tronson de 3 kilometri, pasarela peste DN1, nou, de la zero”, a declarat Lucian Bode, marți seară, la TVR.

“Este primul tronson de linie de cale ferată construit în România de la zero după 1989. Aşadar, suntem într-un progres fizic de peste 98%, vom realiza cel mai probabil săptămâna viitoare primele deplasări cu invitaţi, cu presa, aşa cum am făcut şi la metrou. (…) Noi credem că o dată cu noul Mers al Trenurilor, 12 decembrie, din acel moment, de la Gara de Nord la Otopeni, sau de la Otopeni la Gara de Nord vom parcurge cei 19,5 kilometri în 15-17 minute”, a precizat ministrul Transporturilor.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Potrivit CFR SA, noua cale ferată spre aeroport porneşte din zona de racordare (fosta Haltă Odăile) pe aproximativ 600 de metri, traseul continuă cu o zonă de consolidare, în lungime de 900 de metri şi un viaduct de 1,52 kilometri, care supratraversează DN1, până la noua staţie de călători, de la Terminalul Sosiri Aeroportul Internaţional Henri Coandă. Pe întregul traseu a fost montată linia de cale ferată, constructorul executând în prezent ultimele lucrări de buraj şi profilare mecanică.

Proiectul ”Modernizarea liniei de cale ferată Bucureşti Nord – Aeroportul Internaţional Henri Coandă Bucureşti – FAZA I: Racord C.F. la Terminalul T1, Aeroportul Internaţional Henri Coandă Bucureşti” prevede construirea unei căi ferate simple pe o lungime de 2,95 km, cu trei podeţe, un viaduct de 1,52 km lungime (37 de pile şi o culee) care supratraversează DN1 şi o staţie CF, cu linie dublă, la Terminalul T1.

Valoarea contractului este de 398,1 milioane de lei, iar contractantul este Arcada Company. Sursa de finanţare o constituie fondurile europene nerambursabile.

Pe categorii de lucrări lucrează următorii constructori: Arcada (construcţii civile/viaduct), Wiebe (suprastructură CF) şi Alstom (instalaţii semnalizare şi telecomunicaţii).