Confidenţialitate


BNR lansează prima monedă dreptunghiulară din România. Este dedicată pictorului Nicolae Tonitza


BNR lansează prima monedă dreptunghiulară din România. Este dedicată pictorului Nicolae Tonitza

Sursa foto: BNR

BNR lansează azi prima monedă dreptunghiulară din România. Este din argint și face parte dintr-o serie dedicată pictorilor români. Vor fi 500 de bucăți care se adresează colecționarilor, dar moneda poate fi folosită și pentru plată, având valoarea nominală de zece LEI.  

Prima monedă din seria pictorilor români îi e dedicată lui Nicolae Tonitza. Pe fața monedei este reprodusă stema României și tabloul „Flori galbene”, aflat la Muzeul Național de Artă și care, în perioada interbelică, a făcut parte din colecția de artă a BNR.

Pe revers se află portretul pictorului și anii între care a trăit acesta,  „1886-1940”. Moneda din argint are dimensiunile de 43X31 mm, o greutate de 31 grame și zimți pe margini.

Aceasta se vinde în sucursalele regionale Bucureşti, Cluj, Constanța, Dolj, Iaşi şi Timiş ale BNR, la prețul de 1.150 lei cu TVA, împreună cu o broșură de prezentare și un certificat de autenticitate.


Ultimele stiri
Violențe la protestele elevilor din Belgia. Manifestanții au distrus stații de autobuz și au declanșat incendii pe stradă…

Dolj: O nouă amendă pentru ferma Black Angus asociată afaceristului Gigi Nețoiu. Funcționează fără autorizație într-o zonă inundabilă…

Continuă seria înfrângerilor pentru selecționata României în Liga Națiunilor. Reacția lui Gheorghe Hagi după meci | AUDIO

Cum va arăta guvernul Luca Niculescu. Sebastian Zachmann: „Va veni cu oameni din afara politicii, pentru portofolii-cheie”.  În…

Dominic Fritz, despre noul premier desemnat: „USR va analiza programul, echipa de miniștri și majoritatea care îl susține”

Reacția PNL după ce președintele Nicușor Dan l-a desemnat pe Luca Niculescu premier: „vom avea discuții cu premierul…

Sorin Grindeanu, prima reacție după ce diplomatul Luca Niculescu a fost desemnat premier: „noua nominalizare a președintelui continuă…

Cine este Luca Niculescu, noul premier desemnat de președintelele Nicușor Dan | AUDIO

Luca Niculescu, desemnat premier de președintele Nicușor Dan: „Am ales persoana care are cele mai mari șanse să…

Consultările pentru desemnarea unui prim-ministru au luat sfârșit. Nicușor Dan va anunța la 21:00 noua nominalizare | VIDEO



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează