Confidenţialitate


BNR a aprobat noul regulament de creditare a populaţiei


După ce intra in vigoare acest regulament, băncile vor trimite spre avizare alte norme proprii, în care vor detalia modul de calcul al gradului de îndatorare.

Noul regulament prevede modul de calculare al gradului de indatorare la creditele acordate populaţiei.

Astfel, bancile vor calcula acest grad pe baza unor venituri cu cel mult 20% peste cele declarate la Fisc, în anul anterior. Prin urmare, nu vor mai fi luată in calcul doar adeverinţa de salariu sau alte documente, precum în prezent. În plus, rata maximă pe care o persoană se poate angaja să o plătească lunar băncii nu va fi modificată până la scadenţă.

Rata maxima este calculata prin aplicarea gradului de îndatorare în raport cu veniturile de la momentul acordării creditului.

De asemenea, Banca Centrala a acceptat să elimine procedura de stress-test, care era prevazuta in proiectul iniţial, dar au introdus o nouă prevedere care stabileşte că nivelul maxim al gradului de îndatorare nu poate fi depăşit pe toată durata de rambursare a creditului. Gradul de îndatorare se va calcula, însă, până la scadenţă în funcţie de veniturile clientului de la momentul acordării împrumutului.

În plus, băncile vor fi obligate să calculeze gradul de îndatorare diferenţiat pe categorii de clienţi, pe destinaţia împrumutului, tinand cont de moneda in care este acordat creditul si de dobanda aplicata, fixă sau variabilă.


Ultimele stiri
Patru rase de câini ciobănești românești sunt pe cale de dispariție. Asociația HAITA face demersuri pentru înscrierea în…

lorin Stoian, antreprenorul care a transformat o fermă de familie într-o afacere cu peste 900 de hectare: „Ochiul…

Ce spune Mihai Jurca despre scandalul contractelor din programul SAFE cu Rheinmetall, interzicerea lui Vanghele la Cotroceni și…

Eurostat: Românii, pe locul cinci în UE la incapacitatea de a-și acoperi cheltuielile neprevăzute | AUDIO

Lucia Sabrina Papa, prima femeie nevăzătoare din Italia care se pregătește să devină pilot | AUDIO

Marșul Independenței din Varșovia, organizat pe fondul tensiunilor cu guvernul lui Donald Tusk. Naționaliștii protestează față de criza…

George Simion îi răspunde lui Nicușor Dan după criticile la adresa AUR: „Suntem țintă acum într-un plan pentru…

Concluzii după a doua zi de negocieri Rusia-Ucraina-SUA la Abu Dhabi: acord pentru un schimb de prizonieri. Diferențele…

ISU Dâmbovița: Nu mai sunt scurgeri de gaze la stația GPL din localitatea Cornești. Se fac măsurători în…

Brașov: Ambulanţierii contestă somațiile de plată pentru consumul de combustibil. 80% dintre angajați au primit notificări în acest…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează