Confidenţialitate


BISTRIŢA: Un tren plin cu copii a lovit un TIR care transporta lemne


BISTRIŢA: Un tren plin cu copii a lovit un TIR care transporta lemne

Un tren a lovit în plin, joi, în localitatea Beclean din județul Bistrița-Năsăud, un TIR care transporta lemne.

Reprezentaţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Bistrița-Năsăud au anunțat că accidentul s-a produs în localitatea Beclean, la trecerea de cale ferată spre Nușeni, unde un TIR a fost lovit de un tren cu două vagoane.

Nu sunt anunțate victime încarcerate, iar, la prima evaluare medicală, șoferul TIR-ului nu a fost rănit.

„Sunt evaluate persoanele din tren, aproximativ 68 – 70 de persoane, majoritatea copii”, au spus reprezentaţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Bistrița-Năsăud.

TIR-ul transporta lemne.

Ulterior, reprezentaţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Bistrița-Năsăud au anunțat că din cele aproximativ 60 de persoane aflate în tren, 17 sunt copii și fac parte dintr-un grup organizat.

Trei adulți și doi copii au suferit răni ușoare, fiind conștiente și cooperante.

Compania Naţională de Căi Ferate a informat că traficul feroviar între staţiile Coldău – Beclean pe Someş este blocat din cauza accidentului întregistrat la o trecere la nivel cu calea ferată dotată cu semnale acustice şi luminoase, care funcţionau normal în momentul impactului.

Primul vagon al trenului a deraiat de ambele osii.

„La faţa locului au ajuns deja reprezentanţii Regionalei CF Cluj, care acţionează pentru degajarea liniilor de cale ferată şi repunerea pe şină a vagonului deraiat, precum şi reprezentanţii ISU şi SMURD pentru acordarea primului ajutor persoanelor rănite. În intervalul orar necesar operaţiunilor de intervenţie pentru retragerea TIR-ului din zona de siguranţă feroviară, repunerea pe şină a vagonului deraiat şi eliberarea gabaritului, 2 trenuri de călători – IR 1833 şi R 4102 – sunt oprite temporar în staţiile Beclean pe Someş şi Coldău. Compania Naţională de Căi Ferate CFR S.A., prin personalul feroviar aflat la faţa locului intervine operativ în zona feroviară şi acorda tot sprijinul necesar reprezentanţilor ISU pe parcursul operaţiunilor întreprinse în zona accidentului, astfel încât circulaţia trenurilor pe ruta directă Dej – Beclean pe Someş să fie reluată în condiţii de siguranţă, în cel mai scurt timp”, anunță reprezentanții Companiei Naţionale de Căi Ferate.


Ultimele stiri
Piața Victoriei. Pierdem cursa în regiune? Invitatul lui Tudor Mușat este Paul Aparaschivei, directorul executiv al Confederației Patronale Concordia | AUDIO

Bistrița: Elevii din județ nu primesc lapte și corn la două luni de la începerea școlii. Consiliul Județean…

Sorin Lazăr, numit președinte interimar al Curții de Conturi cu voturile PSD și AUR. PNL și USR acuză…

Peste 2,5 milioane de credincioși la slujba Papei Leon din Buenos Aires. Prezența record este și un omagiu…

Cristian Tudor Popescu nu are așteptări de la raportul de anulare a alegerilor: „Cred că nu au informațiile…

Țara Hațegului rămâne Geoparc Internațional UNESCO pentru încă patru ani. Teritoriul acestuia a fost extins | AUDIO

Bulgaria: 12 morți după două accidente rutiere pe ambele sensuri ale unei autostrăzi din sud-estul țării. Un român,…

A fost semnat contractul de vânzare-cumpărare a Șantierului Naval Mangalia. Consorțiul Rheinmettal-MSC a achitat integral suma de 138 milioane…

Tunelul de pe A1, de la Curtea de Argeș, nu poate fi deschis. Ministrul Transporturilor îl acuză pe…

Premierul Luca Niculescu, despre oprirea Unității 1 de la Cernavodă: „A fost un incident tehnic, venit după trei…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează