Confidenţialitate


Bistrița: Pârtia Cocoșul – închisă după 3 zile


Bistrița: Pârtia Cocoșul – închisă după 3 zile

A costat 7 milioane de euro și a funcționat mai puțin de 3 zile.

Este vorba de pârtia Cocoșul din Bistrița, vestită pentru că avea ca logo … un struț care schiază.

Banii pentru amenajarea pârtiei vin dintr-un credit bancar și trebuie plătiți din taxele încasate de la bistrițeni. Însă, de ce nu mai poate fi folosită pârtia? – ne spune corespondentul Europa FM, Claudia Andron.

Pârtia de schi inaugurată la Bistrița cu mare fast la sfârșitul săptâmânii trecute a fost închisă astăzi după ce temperaturile au făcut-o impracticabilă.

Starea pârtiei s-a înrăutățit de la o zi la alta, iar după doar două zile de funcționare s-a luat decizia să fie închisă.

Dacă duminică s-a oprit telescaunul pentru că nu se mai putea schia decât pe jumătate din suprafață, ploaia măruntă de astăzi a determinat oficialitățile să închidă întreaga pârtie.

Purtătorul de cuvânt al Primăriei Bistrița, Mihai Ruști, a declarat că pârtia ar mai putea fi redeschisă în acest sezon doar dacă temperaturile scad suficient.

Pârtia Cocoș a fost finalizată acum două sezoane și nu a fost deschisă din cauza temperaturilor ridicate și a iernilor fără zăpadă.

Deși putea să fie inaugurată cu două săptămâni în urmă, când era zăpadă suficientă, primarul Ovidiu Crețu nu a permis asta, fiind plecat la schi în Austria.

Pârtia a fost făcută dintr-un credit de 7 milioane de Euro accesat de municipalitate și care va trebui rambursat de la bugetul local în următorii 10 ani.


Ultimele stiri
Decizie pentru Călin Georgescu, așteptată la Curtea de Apel București, după ce a fost lăsat sub control judiciar…

Tulcea: Dronă detectată, azi-noapte, lângă Isaccea. Două avioane F-18 spaniole au fost ridicate pentru monitorizare

Deputatul Daniel Zamfir, după protestul elevilor împotriva proiectului privind uniformele: „Prin faptul că au ales să poarte negru…

Jurnalistul Patrick André de Hillerin a murit la 52 de ani

Audierea primilor șase miniștri din Cabinetul propus de Siegfried Mureșan. Alexandru Nazare și Tánczos Barna au primit aviz…

PNL ar putea sesiza CCR dacă președintele nu convoacă alegeri anticipate, în cazul în care Guvernul Mureșan nu…

Strategia lui Gheorghe Hagi pentru meciul România – Bosnia-Herțegovina: „Vom face multe schimbări” | AUDIO

Se reiau lucrările la construcția stadionului Dinamo din București. Noua arenă ar trebui să fie gata în 2029…

Detalii noi în cazul incidentului de la baza americană din Regatul Unit. Cei cinci bărbați arestați au cetățenie…

Ambasadorul SUA la București, despre dezvăluirile privind implicarea SUA în demiterea Guvernului Bolojan: „Este o chestiune pe care…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează