Confidenţialitate


Biblioteca Academiei Române marchează 162 de ani de la nașterea poetului Mihai Eminescu


Biblioteca Academiei Române marchează 162 de ani de la nașterea poetului Mihai Eminescu

Biblioteca Academiei Române vernisează, vineri, expoziția documentară „Vreme trece, vreme vine“, dedicată aniversării a 162 de ani de la nașterea poetului Mihai Eminescu și celebrării Zilei Culturii Naționale.

Va fi expusă integrala „Manuscrisele Mihai Eminescu“, ediție facsimilată în 38 de volume, alături de care se vor afla manuscrisul 2262 conținând „Legenda Luceafărului“, ediții ilustrate din opera eminesciană, materiale și documente de arhivă, corespondență, acte oficiale aflate în patrimoniul Bibliotecii Academiei Române și în colecțiile Arhivelor Naționale ale României. Pe simeză Cabinetul de Stampe al Bibliotecii Academiei panotează peste 30 de desene în cărbune realizate de graficianul polonez Leonard Salmen, pasionat ilustrator al operei poetice eminesciene.

Curatoriată de Gabriela Dumitrescu, șef Serviciu Manuscrise Carte Rară, expoziția documentară aduce în prim plan actualitatea operei eminesciene în contextul cultural al secolului XXI.

Expoziția demonstrează că interesul crescut asupra analizei operei nu s-a regăsit doar în exegezele criticii literare, ci și în conceptele plastice ale proiectelor de grafică de la începutul secolului trecut, care au ilustrat vizual diferitele ediții din creația poetului. Vizitatorii expoziției vor avea ocazia să recitească fragmente binecunoscute din opera eminesciană observând redarea lor artistică în desene și ilustrații.

Vernisajul expoziției va fi urmat de lansarea de către Romfilatelia a emisiunii poștale „150 de ani de la prima serbare a românilor de pretutindeni“, desfășurată la Mănăstirea Putna, în anul 1871. Emisiunea poștală se dorește a fi un omagiu adus implicării în mișcarea unionistă a poetului Mihai Eminescu.

Expoziția rămâne deschisă în perioada 15-29 ianuarie și poate fi vizitată de luni până vineri, între orele 10-14, cu programare la adresa directie@biblacad.ro sau la telefon: 021.212.58.56

Ziua Culturii Naționale, ajunsă la a 11-a ediție și celebrată în fiecare an la data aniversării poetului Mihai Eminescu, este o sărbătoare cu statut național inițiată de Academia Română în anul 2010.


Ultimele stiri
Turcia – România 1-0 | Tricolorii ratează calificarea la Campionatul Mondial

Guvernul anunță primele rezultate ale procesului de debirocratizare. Cele mai multe sesizări ale cetățenilor vizează actele de identitate…

Președintele Nicușor Dan va promulga legea bugetului pe anul în curs după ce va primi motivarea Curții Constituționale…

Turcia – România, baraj pentru Campionatul Mondial 2026. Ferdi Kadioglu a deschis scorul pentru gazde

Europarlamentarul Claudiu Târziu, despre viitorul lui Simion la conducerea AUR: Depinde cât va permite sistemul. Nu mai dă…

Economistul Adrian Negrescu, despre ordonanța de urgență privind carburanții: „Nu va genera ieftiniri la pompă, să nu ne…

Criză energetică în Republica Moldova: De mâine, nu va mai putea fi asigurat consumul de curent între orele…

Delfinii din Marea Neagră, afectați de poluarea chimică și acustică cauzată de atacurile Rusiei împotriva Ucrainei | AUDIO

Emoții tot mai puternice la Istanbul. Sute de tricolori au petrecut în centrul orașului, zona Taksim, așteptând meciul…

Piața Victoriei. Se topește AUR? Ce viitor mai are George Simion? Răspunde eurodeputatul Claudiu Târziu