Confidenţialitate


Berlin: Ambasadorul României, convocat la biroul cancelarului


Guvernul german l-a convocat pe ambasadorul României la Berlin pentru a-i prezenta ‘preocuparea’ sa faţă de situaţia politică de la București.

Anunţul a fost făcut de purtătorul de cuvânt al cancelarului, citat de AFP.

Referindu-se la ultimele evoluții din România, Angela Merkel a calificat, luni, drept inacceptabilă o posibilă încălcare a statului de drept într-o țară comunitară.

Premierul Victor Ponta a răspuns că poporul român este cel care va decide dacă îl va demite sau nu pe Traian Băsescu din funcția de șef al statului, la referendumul din 29 iulie.

‘Sunt convins că pe 30 iulie niciun creştin democrat german n-o să-şi permită să mai jignească poporul român şi să spună că suntem vreo dictatură. Eu ştiu că şi în Germania oamenii decid la vot. Sau în Germania e democratic să decidă oamenii la vot şi în România nu e democratic? Ce, suntem colonie?’, declara Victor Ponta.

Ulterior, premierul a declarat că regretă cele spuse.


Ultimele stiri
George Simion îi răspunde lui Nicușor Dan după criticile la adresa AUR: „Suntem țintă acum într-un plan pentru…

Concluzii după a doua zi de negocieri Rusia-Ucraina-SUA la Abu Dhabi: acord pentru un schimb de prizonieri. Diferențele…

ISU Dâmbovița: Nu mai sunt scurgeri de gaze la stația GPL din localitatea Cornești. Se fac măsurători în…

Brașov: Ambulanţierii contestă somațiile de plată pentru consumul de combustibil. 80% dintre angajați au primit notificări în acest…

Dosarul Călin Georgescu – Horațiu Potra, amânat pentru 2 decembrie. Inculpații sunt acuzați de tentativă de lovitură de…

Parlamentul înființează Comisia Mykonos-Nordis. Vor fi anchetate zborurile unor politicieni PSD, ale unor judecători CCR și oameni de…

Galați: Anchetă penală după ce o femeie a murit la câteva minute de la externarea din Spitalul Județean…

Trei cetățeni pakistanezi, declarați indezirabili în România pentru 10 ani. SRI spune că se aflau în proces de…

Ludovic Orban: „Nicușor Dan este un președinte care și-a bătut joc de alegătorii care i-au acordat încrederea” |…

Piața Victoriei. Invitat este Mihai Jurca, fostul șef al Cancelariei prim-ministrului Ilie Bolojan



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează