Confidenţialitate


Benjamin Netanyahu revendică “cea mai mare victorie din viaţa sa”


Benjamin Netanyahu revendică “cea mai mare victorie din viaţa sa”

În Israel, premierul în funcţie – Benjamin Netanyahu revendică victoria în alegerile legislative de ieri şi este în poziţie de forţă pentru formarea viitorului guvern.

A fost al treilea scrutin organizat în mai puţin de un an, după ce precedentele nu au reuşit să-l departajeze pe Netanyahu de rivalul său, Benny Gantz.

Ultimele sondaje la ieşirea de la urne după alegerile de ieri creditează Likudul, partidul lui Netanyahu, cu 36 sau 37 de mandate, iar Partidul Albastru-Alb, al lui Gantz, cu 32-34 de mandate.

Premierul israelian, al cărui proces de corupţie urmează să înceapă în două săptămâni, a spus în faţa susţinătorilor din Tel Aviv că “este cea mai mare victorie din viaţă”.

Benjamin Netanyahu a condus guvernul Israelului timp de 14 ani.

“Aceasta este o victorie împotriva oricăror aşteptări” şi în detrimentul celor care au prezis “sfârşitul erei Netanyahu”, a adăugat el la finalul celei de-a treia serii de alegeri în mai puţin de un an în Israel, după două scrutinuri, în aprilie şi septembrie, care nu au reuşit să-l departajeze de rivalul său Benny Gantz.


Ultimele stiri
Nicușor Dan, despre raportul privind anularea alegerilor: „În momentul în care o să îl avem, îmi doresc ca…

Negocierile privind pacea din Ucraina, fără un rezultat anunțat după prima zi. SUA vor ca Europa să participe…

Nicușor Dan explică de ce PNL și USR nu ar fi putut guverna fără un dialog cu PSD,…

Paul Aparaschivei, despre pierderea competitivității României: „Întreaga economie suferă”. România a pierdut 12 poziții în clasamentul global al…

Nicușor Dan: AUR la guvernare ar fi însemnat într-o săptămână retrogradarea ratingului de țară | AUDIO

Nicușor Dan: Au fost lucruri pe care nu le-am spus. Cred că e un moment în care, cu…

Președintele Nicușor Dan prezintă situația financiară a țării. De ce e important ca România să fie pozitiv evaluată…

Spania: Mecanicii de locomotivă intră în grevă după cele două accidente mortale din acest an. Sindicaliștii cer Guvernului…

București: Pompierii intervin pentru stingerea unui incendiu fără flacără izbucnit la un hotel de pe Știrbei Vodă

Încă 130 de kilometri de autostradă și drum expres ar putea fi deschiși până la finalul anului. Ce…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează