Confidenţialitate


Băsescu despre anchetarea alegerilor din 2009: Parchetul a blocat comisia parlamentară


Băsescu despre anchetarea alegerilor din 2009: Parchetul a blocat comisia parlamentară

Senatorul PMP, Traian Băsescu, a criticat, luni, anchetarea de către Parchetul General a alegerilor prezidenţiale din 2009, spunând că Ministerul Public a deschis ancheta ştiind că astfel va fi blocată comisia parlamentară care îşi propunea să investigheze acelaşi lucru.

”Acum însă momentul în care au anunţat începerea unei anchete la Parchet mi se pare nepotrivit, pentru că ştim cu toţii că în momentul în care parchetul preia o anchetă, trebuie să înceteze ancheta parlamentară. Se pare că Parchetul General a făcut nişte jocuri: după ce s-a votat înfiinţarea comisiei au anunţat că încep o anchetă, deci este clar că a fost blocată comisia parlamentară. În prima zi când s-a făcut public faptul că au fost la Oprea în noaptea alegerilor eu am cerut o anchetă a parchetului şi nu s-a întâmplat nimic. Reacţia a apărut abia azi. Deci e clar că e un joc”, a declarat Traian Băsescu.

Fostul preşedinte al României a spus că speră ca în urma anchetei Parchetului General să se afle câte dintre voturile valabil exprimate în turul doi al alegerilor prezidenţiale au fost furate în defavoarea sa.

Întrebat dacă la audierile de la parchet ar trebui chemată şi şefa DNA, Laura Codruţa Kovesi, Băsescu a spus că ar trebui chemaţi toţi cei care au fost la Gabriel Oprea în seara alegerilor.

Şi deputatul PSD Victor Ponta consideră că anchetarea de către procurori a alegerilor prezidenţiale din 2009 ar fi un abuz menit să blocheze ancheta parlamentară pe acest subiect.

“Mie asta mi se pare un abuz şi o şmecherie tipică pentru modul… Ştiţi, domnul Lazăr e un şmecher, aşa, că îl cunosc acum de mult timp. E o şmecherie ca să blocheze comisia”, a spus Ponta, cu privire la declaraţiile de luni ale lui Augustin Lazăr privind posibilitatea începerii unei anchete de către Parchetul General.

Ulterior, Parchetul instanţei supreme a anunţat că a deschis dosar penal privind alegerile prezidenţiale din 2009 şi că face cercetări pentru abuz în serviciu şi falsificarea documentelor şi evidenţelor electorale, ancheta fiind începută după informaţiile făcute publice de Dan Andronic.

“În cursul zilei de astăzi, 24 aprilie 2017, la Secţia de urmărire penală şi criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie a fost înregistrat un dosar penal care s-a constituit ca urmare a informaţiilor făcute publice de către jurnalistul Dan Andronic şi conform cărora există suspiciuni că în procesul electoral din decembrie 2009 s-au implicat unele autorităţi publice şi/sau persoane, altele decât cele prevăzute de lege”, a anunţat Ministerul Public.

Procurorii fac cercetări in rem pentru săvârşirii infracţiunilor de abuz în serviciu şi falsificare a documentelor şi evidenţelor electorale.

Anunţul vine după ce procurorul general al României, Augustin Lazăr, a declarat, referitor la afirmaţiile lui Dan Andronic privind alegerile din 2009, că Ministerul Public a analizat cu atenţie discuţiile din spaţiul public şi va da un punct de vedere în cazul acestora.


Ultimele stiri
1.800 de oi și capre dintr-o fermă din Buzău urmează să fie sacrificate, după ce s-au infectat cu…

Aglomerație pe litoral, mai ales în Mamaia | Agenții de turism spun că și stațiunile din sud se…

Noi atacuri între Statele Unite și Iran | Armata americă a lovit ținte în Iran, după ce un…

Continuă operațiunile de căutare în Venezuela | Cel puțin 920 de decese și 3.300 de răniți, anunță autoritățile

Ilie Bolojan: Domnul Grindeanu nu vrea decât un cec în alb. Ne-am mai fript. Nu vrem sǎ fie…

George Simion cere ca AUR să intre la guvernare, după blocajul de la Cotroceni: „E singura soluție”

Sorin Grindeanu: PSD nu mai înaintează o altă propunere; le transmitem curajoşilor din PNL şi USR că nu…

Siegfried Mureșan: „PNL nu îl va susține – și nici nu a spus vreodată că îl va susține…

Deputatul PSD Adrian Câciu: „Devine evident că Bolojan își bate joc de România și de români”

Nicușor Dan anunță blocaj în rezolvarea crizei politice, după discuțiile cu liderii fostei coaliții: „De marţi până azi,…