Confidenţialitate


Barna: USR va vota starea de alertă


Barna: USR va vota starea de alertă

Liderul Uniunii Salvați România a declarat, miercuri, că parlamentarii formaţiunii vor încuviinţa starea de alertă.

”USR va vota starea de alertă. Suntem convinşi că acest Guvern are nevoie de un instrument legal pentru a gestiona situaţia. E Guvernul României, nu al PNL, e al tututor cetăţenilor. Constructiv nu înseamnă că închidem ochii. Am înţeles că sunt necesare măsuri specifice, dar e nevoie de o perspectivă să ne ajute să înţelegem cum se schimbă viaţa în următoarele luni”, a spus Dan Barna, în şedinţa comună a Parlamentului în care se va supune votului instituirea stării de alertă.

”Românii au pierdut locuri de muncă, viaţa normală, oportunităţi de afaceri, viaţa culturală a dispărut cu totul. Dacă în privinţa economiei Guvernul a produs puţine lucruri, măcar să fie ajutată cultura. Oamenii să ştie când se pot întoarce la lucrurile care contează pentru ei”, a adăugat liderul USR.

”Am văzut contradicţii şi stângăcii, s-au luat decizii de pe o zi pe alta. Predictibilitate nu a existat. Această stare de fapt trebuie să înceteze. Nu cred că în 20 mai – ziua primelor alegeri libere de după Revoluţie – mai putem fi surprinşi de situaţie. Avem deja model în alte ţări, experienţă proprie, credem că e nevoie de un plan şi se poate realiza. Se vede până la Bruxelles că România stagnează”, insistat Dan Barna.

“Bugetul nu adună destui bani, iar ce se colectează se pierde în conducte transpartinice (…) Nu se reformează administraţia, iar despre IMM Invest efectul e mic, chiar în condiţiile în care ar funcţiona ireproşabil”, a atras atenția președintele USR.

Potrivit legii privind instituirea stării de alertă, Parlamentul poate modifica unele prevederi din hotărârea de guvern.

Preşedintele interimar al PSD, Marcel Ciolacu, a declarat, marți, că parlamentarii social-democraţi vor vota pentru adoptarea hotărârii de Guvern prin care a fost instituită starea de alertă, dar urmează să analizeze dacă este cazul să propună anumite amendamente.

Printre obligațiile și restricțiile impuse de guvern pe perioada stării de alertă se numără obligativitatea purtării măștii de protecție în spațiile publice închise, în spațiile comerciale, în mijloacele de transport în comun și la locul de muncă.

De asemenea, în interiorul localităților se interzice circulația persoanelor în grupuri pietonale mai mari de 3 persoane care nu aparțin aceleiași familii, precum și formarea unor asemenea grupuri.

Cetățenii care vin din străinătate și nu au semne de infectare cu coronavirus trebuie să intre în carantină sau izolare la domiciliu, în timp ce aceia care prezintă simptome intră în carantină instituționalizată.

Nu în ultimul rând, circulația în afara localităților se va face doar în baza unei declarații pe propria răspundere.


Ultimele stiri
Cele trei moțiuni simple depuse la Senat de AUR și de grupul Pace-Întâi România au fost respinse |…

Mihaela Nabăr, World Vision România, despre limitarea accesului copiilor la rețelele de socializare: „Cei care le folosesc nu…

Ministrul Culturii, despre programul pilot care stabilește norma de opt ore de muncă pentru actori: Vizează evidențierea orelor…

Reprezentanții Rezervației Delta Dunării și autoritățile locale au organizat o amplă acțiune de verificare în Grindul Dranov, după…

Guvernul de la Budapesta a permis funcționarea unei fabrici de baterii, deși se știe că a provocat intoxicații…

Începe procesul lui Călin Georgescu pentru propagandă legionară. Tribunalul București a respins contestația depusă de fostul candidat la…

Insula Capri va interzice accesul grupurilor de peste 40 de vizitatori pentru a reduce aglomerația. Și ghizii vor…

Academia Europa FM. Cine ne apără copiii într-o lume dominată de algoritmi? Invitați sunt Mihaela Nabăr, Vlad Zaha…

Blocul Național Sindical cere eurodeputaților români să susțină raportul Danielsson pentru protecția lucrătorilor | AUDIO

Reacția UNITER despre proiectul pilot al Ministerului Culturii, care impune actorilor să stea opt ore la serviciu: „Nici…