Confidenţialitate


Barna, nemulțumit de forma proiectului de modificare a legislației electorale


Barna, nemulțumit de forma proiectului de modificare a legislației electorale

Preşedintele Uniunii Salvați România a declarat, marţi seara, că are unele nemulțumiri față de forma proiectului de asumare a răspunderii pentru modificarea legislației electorale, astfel încât să se revină la alegerea primarilor în două tururi de scrutin.

“Sunt mai multe probleme aici şi o să avem şi o discuţie cu premierul legat de angajarea răspunderii cu două tururi şi cu legea electorală. Votul celor care au viză de flotant – se introduc 90 de zile, înainte nu erau, înainte mergeai cu viza de flotant şi atât, cu două zile, acum nu mai, trebuie să mergi cu 90 de zile. Şi sunt foarte mulţi care nu sunt la adresa de domiciliu în ziua votului şi asta e o chestiune asupra căreia o să discutăm, apropo de lucrurile de care nu suntem mulţumiţi”, a declarat Dan Barna, la TVR.

Potrivit proiectului întocmit de executiv, persoanele care îşi schimbă reşedinţa cu 90 de zile înainte de alegeri vor putea vota doar unde au avut domiciliul anterior acestei perioade.

“Persoanele care şi-au stabilit reşedinţa în circumscripţia electorală cu mai puţin de 90 de zile înaintea datei scrutinului îşi vor putea exercita dreptul de vot doar în comuna, oraşul, municipiul sau subdiviziunea administrativ-teritorială a municipiului în care au avut reşedinţa sau domiciliul stabilit anterior celor 90 de zile. În acest caz, cetăţenii vor vota pe lista suplimentară”, scrie în document.


Ultimele stiri
Casa Verde Baterii: până la 15.000 de lei de la stat pentru prosumatorii care vor să își cumpere…

A murit Florian Lungu, una dintre cele mai importante personalități ale jazzului din România | AUDIO

Valentin Mihăilă şi Nicolae Stanciu, indisponibili pentru meciurile României din Liga Naţiunilor

Procesul în care Călin Georgescu cere să iasă din arest se reia luni

Intrarea în funcţiune a Unităţii 2 a Centralei de la Cernavodă, estimată pentru marţi

Referendum local la Răşinari / Peste 98% dintre localnici au votat împotriva deschiderii unei exploatări miniere | AUDIO

POLONIA: Autorul atacului armat de la Cracovia a murit la spital

PNL dă în judecată foștii lideri ai partidului pentru recuperarea sumelor provenite din datorii și contracte încheiate cu…

Ursula von der Leyen, în vizită la Bucureşti / Are întâlniri cu preşedintele Nicuşor Dan şi cu premierul…

Vot în Camera Deputaților privind înființarea unei comisii de anchetă parlamentară Mykonos-Nordis | AUDIO



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează