Confidenţialitate


Bărbat reținut după ce a folosit pistol cu gaz lacrimogen pentru a scoate o pacientă de la Psihiatrie


Bărbat reținut după ce a folosit pistol cu gaz lacrimogen pentru a scoate o pacientă de la Psihiatrie

Un bărbat de 44 ani a fost reţinut pentru 24 de ore după ce a forţat o pacientă internată la Secţia de psihiatrie din municipiul Bistriţa să părăsească spitalul şi a folosit un pistol cu gaz lacrimogen împotriva paznicului care a încercat să îl oprească.
Bărbatul este din oraşul Beclean şi a reuşit să plece din Secţia de psihiatrie împreună cu femeia, după ce a folosit violenţa fizică asupra ei, fiind prins ulterior în localitatea de domiciliu, situată la aproximativ 35 kilometri de municipiul Bistriţa.

Purtătorul de cuvânt al Spitalului Judeţean de Urgenţă Bistriţa, Camelia Strungari, a precizat că bărbatul venise la Secţia de psihiatrie din Bistriţa în timpul orelor de vizită, pentru a se întâlni cu o pacientă în vârstă de 22 ani, care fusese internată acolo cu o zi înainte.
Iniţial, cei doi au povestit pe o bancă din curtea unităţii spitaliceşti, după care bărbatul a început să o forţeze pe tânără să părăsească Secţia de psihiatrie şi să urce în maşina decapotabilă cu care venise în vizită.

Paznicul secţiei a intervenit pentru a ajuta femeia, dar a fost lovit peste faţă de agresor, după care asupra lui s-a tras un foc de armă cu pistolul cu gaz lacrimogen.

Paznicul are nevoie de 2-3 zile de îngrijiri medicale în urma acestui incident.

Agresorul a fost prins de poliţişti în oraşul Beclean, iar pe numele acestuia a fost emis mandat de reţinere pentru 24 de ore sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de lovire sau alte violenţe, lipsire de libertate în mod ilegal, nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor, uzul de armă fără drept şi tulburarea liniştii şi ordinii publice.

Bărbatul va fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Bistriţa, cu propunerea luării unei măsuri preventive.

În ceea ce priveşte tânăra de 22 ani, aceasta s-a externat pe propria răspundere din spital, fiind preluată de părinţi.


Ultimele stiri
Cum se va acorda indemnizația de hrană în domeniul educației. Noile reguli se aplică din această lună |…

Apartamente vândute și revândute într-un complex rezidențial din Sectorul 5 din București. Poliția Capitalei va face verificări, după…

Ce s-a discutat la întâlnirea primarilor cu premierul. A fost prezent și Sorin Grindeanu, care a afirmat că…

Maia Sandu anunţă iniţierea unui dialog la nivel naţional pentru a reduce riscurile la care sunt expuşi copiii…

România în Direct. Consiliul de pace al lui Trump. Ce să facă Nicușor Dan?

Acuzații de exploatare a curierilor care lucrează pentru Glovo Italia. Măsura luată de Parchetul din Milano asupra firmei…

Aproape 1.500 de bibliotecari riscă să își piardă locul de muncă ca urmare a măsurilor guvernamentale de reducere…

Povestea Colors in Stereo: cum un Cover nunta bine făcut poate transforma orice eveniment într-un concert live memorabil…

De ce cabanele A-frame de închiriat sunt alegerea perfectă pentru un weekend de relaxare în natură (P)

Angajații din sănătate cer să fie exceptați de la măsura reducerii salariilor cu 10%. Transmit că vor declanșa…