Confidenţialitate


Bărbat acuzat că a sechestrat și abuzat doi minori


Bărbat acuzat că a sechestrat și abuzat doi minori

Un bărbat a fost reținut sub acuzația că sechestrat și abuzat sexual doi minori instituționalizați. Polițiștii au găsit un băiat în locuința suspectului din județul Călărași și altul într-un bloc din Capitală.

Suspectul, în vârsta de 52 de ani, este din localitatea Fundeni Frunzărești, județul Călărași.

Unul dintre copii a fost închis într-o baracă din localitatea Fundeni Frunzărești, iar celălalt a fost găsit într-un bloc din București. Polițiștii Capitalei au fost sesizați inițial cu privire la dispariția unui minor dintr-un centru de plasament, acesta nefiind însă la prima dispariție.

Echipajele care au plecat în căutarea minorului au avut indicii că acesta s-ar afla într-o locuință din localitatea Fundeni Frunzărești. Acolo au găsit, însă, un alt minor sechestrat într-o baracă, fiind identificat și proprietarul locuinței.

Băiatul ar fi fost agresat sexual de bărbat. Ulterior, după mai multe cercetări, primul copil dat dispărut a fost găsit sechestrat la o adresă din Sectorul 3 al Bucureștiului, care îi aparținea aceluiași bărbat.

Aceleași surse arată că, potrivit primelor indicii, bărbatul ar profita de situația precară a unor minori pentru a-i agresa, acesta fiind un mod de operare.

În acest caz a fost deschis un dosar penal, iar bărbatul a fost reținut.


Ultimele stiri
Salariu de 4.000 de euro la TAROM pentru postul de director general: care sunt condițiile minime pe care…

Miniștrii Energiei din UE se reunesc mâine, la Bruxelles, pentru a identifica o variantă de rezolvare a dificultăților…

Două fetițe, de patru și cinci ani, au dispărut din Târnăveni, județul Mureș. Persoana care le-ar fi luat…

A fost semnat contractul de finanțare pentru Magistrala Verde a Timișoarei. Ce presupune acest proiect | AUDIO

Acciza la carburanți ar putea fi redusă cu 10%. Cât cât s-ar ieftini benzina și motorina | AUDIO

Trei tablouri valoroase de Renoir, Cézanne și Matisse, furate dintr-un muzeu din Parma | AUDIO

Donald Trump ar intenționa să controleze insula Kharg, principalul terminal de export al țițeiului iranian: „Ne vor oferi…

Coaliția de guvernare discută noi măsuri pentru atenuarea scumpirii carburanților: reducerea TVA sau a accizelor, luate în calcul…

Ministrul Agriculturii cere Guvernului să adopte de urgență prelungirea plafonării adaosului comercial la produsele de bază: „Este un…

Sondaj: Opt din zece români consideră necesară predarea educației financiare în școli, pe fondul celor mai recente presiuni…