Confidenţialitate


Bani şi bijuterii în valoare de peste 10 milioane de euro au fost descoperite pe nava de croazieră Costa Concordia


Banii şi obiectele de valoare vor fi returnate proprietarilor, anunță autoritățile, citate de ziarul italian Il Messaggero.

Dar acest lucru se va întâmpla dupa ce va fi posibilă vizitarea navei Costa Concrodia – abia redresată în urma unei operațiuni complexe.

Toate cele 1.500 de seifuri vor fi deschise şi verificate, în prezenţa avocaţilor, pentru ca apoi banii şi obiectele de valoare găsite să fie trimise deținătorilor de drept.

În ianuarie anul trecut, când vasul a așuat, la bord se aflau 4200 de persoane. Proprietarii bijuteriilor și cei care aveau diverse sume depuse în bancă au fost mai degrabă preocupaţi să-şi salveze viaţa.

La bordul navei de croazieră de lux, cu 15 punţi, se află sculpturi valoroase şi picturi ale unor artişti celebri ca Arnaldo Pomodoro, Emilio Tadini, precum şi a unor artişti japonezi la modă.

O echipă de experţi urmează să decidă dacă se impune restaurarea acestor opere de artă.


Ultimele stiri
Brașov: Ambulanţierii contestă somațiile de plată pentru consumul de combustibil. 80% dintre angajați au primit notificări în acest…

Dâmbovița: Populația din localitatea Cornești, evacuată de urgență pe o rază de 800 de metri, în urma unei…

Dosarul Călin Georgescu – Horațiu Potra, amânat pentru 2 decembrie. Inculpații sunt acuzați de tentativă de lovitură de…

Parlamentul înființează Comisia Mykonos-Nordis. Vor fi anchetate zborurile unor politicieni PSD, ale unor judecători CCR și oameni de…

Galați: Anchetă penală după ce o femeie a murit la câteva minute de la externarea din Spitalul Județean…

Trei cetățeni pakistanezi, declarați indezirabili în România pentru 10 ani. SRI spune că se aflau în proces de…

Ludovic Orban: „Nicușor Dan este un președinte care și-a bătut joc de alegătorii care i-au acordat încrederea” |…

Piața Victoriei. Invitat este Mihai Jurca, fostul șef al Cancelariei prim-ministrului Ilie Bolojan

Concedieri la STB: 800 de angajați își pierd locul de muncă, inclusiv șoferi de autobuz și vatmani |…

Prețul grâului românesc a crescut cu aproape 12% într-un an. România are al treilea cel mai scump grâu…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează