Confidenţialitate


Bacău: Primar trimis în judecată de DNA pentru achiziții din fonduri europene cu acte false


Bacău: Primar trimis în judecată de DNA pentru achiziții din fonduri europene cu acte false

Un primar din județul Bacău a fost trimis în judecată de Direcția Națională Anticorupție (DNA) pentru că ar fi cumpărat utilaje agricole cu fonduri europene nerambursabile, cu ajutorul unor documente false.

Gheorghe Andrieș, primar al comunei băcăuane Plopana, ar fi depus la Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR), în anii 2012 și 2015, o serie de documente false și inexacte pentru obținerea unui sprijin financiar nerambursabil privind dotarea exploatației agricole din localitate prin achiziția unui tractor și a unor mașini agricole.

Potrivit procurorilor DNA, primarul ar fi menționat în cerere că beneficiarul este fiica sa, întrucât el, din cauza vârstei, nu ar fi obținut punctajul necesar pentru obținerea finanțării.

Dosarul a fost aprobat, iar în 2014 a încheiat contractul cu AFIR, care se obliga la acordarea unui sprijin financiar nerambursabil de maxim 336 de mii de lei.

Banii au venit în anul următor, suma totală obținută fiind de peste 212 mii de lei.

Primarul din Plopana se consideră nevinovat și spune că adevăratul beneficiar a fost fiica lui, iar el ar fi avut procură să o reprezinte.

Dosarul a fost înaintat de DNA Tribunalului Bacău, iar Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale s-a constituit parte civilă în proces și cere înapoi banii plătiți, plus dobânzi și penalități.

Din Vrancea, corepondentul EuropaFM, Claudia Toader:
EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Ultimele stiri
Cele trei moțiuni simple depuse la Senat de AUR și de grupul Pace-Întâi România au fost respinse |…

Mihaela Nabăr, World Vision România, despre limitarea accesului copiilor la rețelele de socializare: „Cei care le folosesc nu…

Ministrul Culturii, despre programul pilot care stabilește norma de opt ore de muncă pentru actori: Vizează evidențierea orelor…

Reprezentanții Rezervației Delta Dunării și autoritățile locale au organizat o amplă acțiune de verificare în Grindul Dranov, după…

Guvernul de la Budapesta a permis funcționarea unei fabrici de baterii, deși se știe că a provocat intoxicații…

Începe procesul lui Călin Georgescu pentru propagandă legionară. Tribunalul București a respins contestația depusă de fostul candidat la…

Insula Capri va interzice accesul grupurilor de peste 40 de vizitatori pentru a reduce aglomerația. Și ghizii vor…

Academia Europa FM. Cine ne apără copiii într-o lume dominată de algoritmi? Invitați sunt Mihaela Nabăr, Vlad Zaha…

Blocul Național Sindical cere eurodeputaților români să susțină raportul Danielsson pentru protecția lucrătorilor | AUDIO

Reacția UNITER despre proiectul pilot al Ministerului Culturii, care impune actorilor să stea opt ore la serviciu: „Nici…