Confidenţialitate


Bacău: incendiu puternic în satul Drăgușeni. Trei case și mai multe anexe, cuprinse de flăcări


Bacău: incendiu puternic în satul Drăgușeni. Trei case și mai multe anexe, cuprinse de flăcări

Sursa foto: Inquam Photos/ Cornel Putan

Un incendiu puternic a izbucnit miercuri în satul Drăgușeni, comuna Helegiu, afectând trei locuințe și mai multe anexe gospodărești. Potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Bacău, există risc ca flăcările să se extindă și la alte proprietăți din apropiere.

Focul se manifestă pe o suprafață de aproximativ 400 de metri pătrați, cu degajări importante de fum.

Din cauza vântului puternic, incendiul se poate propaga rapid, iar pompierii acționează în continuare pentru stingerea tuturor focarelor, a transmis purtătorul de cuvânt al ISU Bacău, Ancuța Socaci.

La fața locului intervin șapte autospeciale de stingere cu apă și spumă, venite din Bacău, Onești și Comănești. De asemenea, este prezent un echipaj medical al Serviciului de Ambulanță Județean, iar Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență a fost alertat.

Intervenția este în desfășurare.


Ultimele stiri
O delegație a Ucrainei va merge în următoarele două zile în SUA pentru discuții. Zelenski: „Sper că vor…

Negocierile pentru formarea Guvernului. Luca Niculescu: „Sunt optimist după această primă zi de dialog cu cei de la…

Directorul Poliției Locale Constanța, trimis în judecată de DNA. Ar fi scos din circuit 60 de amenzi de…

Un nou punct de trecere a frontierei România-Ucraina a fost deschis la Sighetu Marmației

O alertă alimentară nu se verifică pe Facebook. Cum afli dacă produsul pe care l-ai cumpărat este cel…

Ce au decis liberalii după discuția cu premierul desemnat. Ilie Bolojan: PNL va intra în opoziție dacă PSD…

„Semaforul” furnizorilor de energie și gaze: ANRE introduce un sistem cu șase culori pentru reclamațiile clienților | AUDIO

Constanța: Control judiciar timp de 60 de zile pentru femeia care ar fi făcut ilegal sute de intervenții chirurgicale…

Rareș Bogdan, după audierea la DNA Iași în dosarul Fănel Bogos: „Din funcția de vicepreședinte al PNL am…

Siegfried Mureșan respinge apelul PSD privind construirea unei majorități: „Nu, mulțumim! PNL este în totală antiteză cu PSD”



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează