Confidenţialitate


Azi se împlinesc 111 ani de la inaugurarea stațiunii Mamaia


Azi se împlinesc 111 ani de la inaugurarea stațiunii Mamaia

Una dintre cele mai populare stațiuni turistice de pe litoralul românesc, Mamaia, a fost construită pe un grind litoral între Marea Neagră și limanul Siutghiol. Staţiunea ”Băile Mamaia” avea un nisip foarte fin, parte mineral, parte cochilifer, care nu a fost mereu privit cu ochi buni, mai ales că la momentul inaugurării pe plajă nu se obișnuia ca oamenii să se descalțe iar nisipul fin devenea deranjant în pantofi.

Arhitectul francez Eduard Redon a fost angajat de autorități pentru întocmirea planului de sistematizare si parcelare a plajei din Mamaia.

Costumele de baie aveau mâneci iar pentru cei care doreau ”băi de mare” existau cabine individuale, unele pentru femei și altele pentru bărbați.

Mai mult, în aria delimitată pentru a intra în mare existau frânghii de siguranţă, pentru a evita accidentele.

Deși este o prelungire a Constanței, la primele curse în Mamaia, trenurile de aici făceau o oră și jumătate. Inaugurarea oficiala a legăturii pe calea ferată a avut loc pe 28 august 1906, când două trenuri au străbatut drumul de la Constanța până la Mamaia.


Ultimele stiri
Autoritățile poloneze avertizează asupra unui posibil atentat asupra premierului Donald Tusk. Agenția de Securitate Internă a intrat în…

Noi acuzații aduse Administrației Naționale de Meteorologie: Contracte de milioane de lei, atribuite direct la ANM. | AUDIO

Atac asupra aeroportului internațional din Riad: 12 morți și sute de răniți. ONU susține că a fost încălcat…

Președintele Nicușor Dan, prezent la Centenarul PNȚ. El susține că este importantă reafirmarea democrației | AUDIO

Pelerinaj la Iași: Peste 20 de mii de credincioși așteaptă să se închine la racla Sfintei Parascheva |…

Negocieri în impas privind viitorul buget al Uniunii Europene: Irlanda propune reduceri. Negociatorul-șef al Parlamentului European pentru bugetul…

Statele Unite vor importa motorină din Rusia. Decizia a fost criticată de președintele ucrainean Volodimir Zelenski | AUDIO

Achiziții de lux din bugetul ANM: sute de mii de lei pe parfumuri, haine și cosmetice. Ministra Mediului…

Brașov: Doi vârstnici dați dispăruți de familie au fost găsiți decedați într-o zonă forestieră | AUDIO

Dr. Mihaela Bilic: Mierea îngrașă la fel ca zahărul. Ce spune despre păstrarea corectă a unor alimente prin…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează