Confidenţialitate


Azi s-a deschis unul dintre cele mai mari târguri de meṣteri populari din ṭară


Azi s-a deschis unul dintre cele mai mari târguri de meṣteri populari din ṭară

Muzeul Civilizației Populare Tradiționale ASTRA din Sibiu organizează în perioada 14 – 16 august 2020 unul dintre cele mai mari târguri de meṣteri populari din ṭară. Timp de 3 zile, aleile muzeului și casele tradiționale din muzeul ȋn aer liber prind viață prin prezența meșteșugarilor din toată țara. La eveniment se impune purtarea măștii de protecție și respectarea regulilor de distanțare fizică.

Peste 250 de meșteri populari din toate zonele etnografice ale țării vor fi prezenți în perioada 14 – 16 august la Sibiu pentru a participa la Târgul Creatorilor Populari sau Târgul de Sfântă Mărie, cum i se mai spune prin popor, unul dintre evenimentele care definesc Muzeul ASTRA.

Încă din anul 1983, evenimentul reunește meșteri populari de diferite etnii, care au învățat tainele meșteșugurilor tradiționale de la strămoși și încearcă să le ducă mai departe noilor generații. La ediția din acest an, ca element inedit, vor fi prezenți alături de meșteșugarii consacrați foști, actuali sau viitori „olimpici” participanți de-a lungul timpului la Olimpiada „Meșteșuguri artistice tradiționale”, însoțiți de instructorii lor.

“Vizitatorii descoperă frumusețea meșteșugului de demult transpusă de acești meșteri, veniți aici din toată România să (ne) arate cum se țese la război, cum se pictează pe sticlă sau lemn, cum se fac oalele din lut sau instrumentele muzicale. Sunt doar câteva exemple. Din păcate, în această perioadă specială, de pandemie, acești creatori populari au suferit foarte mult, mai ales pe plan economic. Și din acest motiv, printr-un astfel de eveniment Muzeul ASTRA vine în sprijinul lor și, totodată, în sprijinul valorilor culturale pe care aceștia le promovează. Vizitatorii au ocazia să-i cunoască pe meșteri, să le asculte poveștile, dar mai ales să le studieze produsele, unele speciale și chiar unice.”, a declarat Alina Matei, muzeograf Muzeul ASTRA.

În cadrul Târgului, sâmbătă, 15 august, vor avea loc demostrații culinare, cu degustare, la Gospodăria din Șeica Mică și la Târgul de Țară.

De asemenea, în aceeași zi, incepând cu ora 18:00, interpreții de muzică populară Adina Roșca, Cătălin Doinaș și Ionuț Robert Pumnea împreună cu Ansamblul „Gura Izvorului” – Vatra Moldoviței vor susține un spectacol folcloric pe scena de la Târgul de Țară.

Duminică, în ultima zi de târg, la două dintre gospodăriile din cadrul Muzeul în aer liber din Dumbrava Sibiului (Gospodăria – atelier de olar din Marginea și la Gospodăria – atelier de dogar, Straja, ambele din zona județului Suceava), între orele 10.00 – 13.00 artiștii Ansamblului „Gura Izvorului” vor susține o serie de dansuri tradiționale.

Târgul Creatorilor Populari se va desfășura vineri și sâmbătă între orele 10 – 19 și duminică între 10 – 16.


Ultimele stiri
Cele trei moțiuni simple depuse la Senat de AUR și de grupul Pace-Întâi România au fost respinse |…

Mihaela Nabăr, World Vision România, despre limitarea accesului copiilor la rețelele de socializare: „Cei care le folosesc nu…

Ministrul Culturii, despre programul pilot care stabilește norma de opt ore de muncă pentru actori: Vizează evidențierea orelor…

Reprezentanții Rezervației Delta Dunării și autoritățile locale au organizat o amplă acțiune de verificare în Grindul Dranov, după…

Guvernul de la Budapesta a permis funcționarea unei fabrici de baterii, deși se știe că a provocat intoxicații…

Începe procesul lui Călin Georgescu pentru propagandă legionară. Tribunalul București a respins contestația depusă de fostul candidat la…

Insula Capri va interzice accesul grupurilor de peste 40 de vizitatori pentru a reduce aglomerația. Și ghizii vor…

Academia Europa FM. Cine ne apără copiii într-o lume dominată de algoritmi? Invitați sunt Mihaela Nabăr, Vlad Zaha…

Blocul Național Sindical cere eurodeputaților români să susțină raportul Danielsson pentru protecția lucrătorilor | AUDIO

Reacția UNITER despre proiectul pilot al Ministerului Culturii, care impune actorilor să stea opt ore la serviciu: „Nici…