Confidenţialitate

Azi începe Festivalul Internațional de Teatru Independent UNDERCLOUD 2016

Festivalul Internațional de Teatru Independent UNDERCLOUD 2016 așteaptă cel puțin 7.000 de spectatori la cea de-a noua ediție a evenimentului, care va avea loc între 22-31 august.

În program sunt cuprinse zeci de spectacole de teatru independent din România, dar și șase producții internaționale multipremiate, alături de alte evenimente conexe, precum workshopuri, conferințe, expoziții, întâlniri cu artiști din lumea culturală și teatrală.

Pascal Bruckner, Mihai Măniuțiu, Răzvan Vasilescu, Marian Râlea, Alister O’Loughlin sunt câteva dintre personalitățile care țin capul de afiș al Undercloud 2016.

Festivalul Internațional de Teatru Independent UNDERCLOUD 2016  debutează cu spectacolul de teatru-dans „Nesomn”, în regia lui Arcadie Rusu, un performance cu  Ioana Marchidan, Ramona Bărbulescu, Diana Spiridon, Ștefan Lupu, Arcadie Rusu.

„Suntem neobosite forme de vis, proiectăm, generăm vise, le trăim pentru noi, pentru alţii, alţii le trăiesc… Le trăim şi pentru cei de care zicem că nu mai sunt, la fel cum şi ei le trăiesc pentru noi. Visele sunt forme complexe, prin care trecem continuu, în care nu există nici un fel de delimitare raţională”, descrie Arcadie Rusu spectacolul, care va avea două reprezentații, de la ora 19 și de la 21.

Primele patru zile oferă un program dens, variat, pentru toate gusturile: comedii, teatru filosofic, spectacole-lectură – „Sâmbătă: Averse!”, în regia lui Matei Lucaci-Grunberg, este o comedie spumoasă de situație, plasată în ziua de Înviere, „Gigel”, one-man show cu Gheorghe Ifrim, în regia lui Vlad Zamfirescu, „Era ok și la 60”, un alt one-man show cu Răzvan Vasilescu, pe structura stand-up comedy.

Despre absurdul existenței și despre inerția după care ne conducem viața vorbește „Buzunarul cu pâine” de Matei Vișniec, în regia lui Alexandru Nagy,  „Fata din curcubeu”, în regia Liei Bugnar, un one-woman show cu Ilona Brezoianu, este povestea tragică a unei femei a străzii, iar „The Sunset Limited”, regia Andrei și Andreea Grosu, cu Șerban Pavlu și Richard Bovnoczki, propune o nouă abordare a întrebării existențiale „a fi sau a nu fi”. Cu „Mălăieș în călcăieș”, regie colectivă, ajungem în zona recuperării tradiționalului prin joc, iar „București. Instalație umană”, un spectacol coordonat de Radu-Alexandru Nica, după un concept de Florin Fieroiu, spune povestea Capitalei, din perspectiva subiectivă a celor care au participat la proiect.

În primele zile ale Festivalului, joi, 25 august, sunt programate două reprezentații din spectacolul-lectură „Crăciun la palat”, bazat pe prima piesă de teatru scrisă de romancierul Pascal Bruckner, invitat de onoare la festival. Piesa este o comedie politică, ce face referire la Franța contemporană, dar care poate fi extinsă la orice context politic, inclusiv cel românesc. Spectacolul-lectură, regizat de Chris Simion-Mercurian,  adună o distribuție de prestigiu formată din Pascal Bruckner, Marian Râlea, Răzvan Vasilescu, Dana Dogaru, George Ivașcu și Vlad Logigan.

De neratat sunt și două spectacole invitate din străinătate: „Philoctetes” (Analogio Theater din Atena, pe 23 august) de Yannis Ritsos, în regia lui Sissy Papathanassiou și interpretarea lui Enke Fezollari, vorbește despre relația dintre trecut și prezent, despre nevoia reconcilierii, despre sistemul politic corupt și jocurile de putere, despre alienarea spirituală, folosindu-se de un moment istoric clar determinat, Războiul din Troia, pentru a atrage atenția asupra alienării omului contemporan. Din Israel, este invitat spectacolul „Control Freaks & More”, de la Tami Dance Company (24 august), înființată în 2004, în Tel Aviv, ale cărei producții sunt invitate la festivaluri pe peste tot în lume.

Teatru one-to-one: un actor – un spectator. În fiecare seară de la ora 23:03, În Vitrină ARCUB

Spectacolul „Protagonista” (cu Florina Gleznea) producție UNDERCLOUD 2016, vine cu un concept inedit în teatrul românesc: licitația pentru a intra la spectacol. Mariana Cămărășan și Amalia Iorgu adaptează textul lui Marco Tesei și aduc în discuție probleme traficului de persoane. Spectacolul face referire la Cartierul Roșu din Amsterdam, unde foarte multe dintre femeile din vitrine ajung în această situație după ce promisiunea unei cariere de dansatoare se dovedește o înșelătorie.

La ora 23:00, în fiecare seară, în fața spațiului „În Vitrină” de la ARCUB-Gabroveni, începe licitația pentru intrarea la spectacol. Licitația are ca sumă de pornire 10 lei și va continua prin multipli de 10. O singură persoană va avea acces în această lume în care atât actorul, cât și spectatorul experimentează noi limite ale teatralității.

Cât costă și de unde se pot cumpăra biletele la Festivalul Internațional de Teatru Independent UNDERCLOUD 2016

Prețul unui bilet este de 35 de lei. Biletele pot fi achiziționate online, de pe http://www.bilete.ro/cultural/, și de la casa de bilete a ARCUB-Gabroveni, între orele 12.00-22.00.

Programul complet al festivalului este disponibil aici: http://www.undercloud.ro/program/.

FOTO: Nesomn / Dani Ionita