Confidenţialitate


Avocatul Diavolului: Ştiri false


Avocatul Diavolului: Ştiri false

La Europa FM, vineri, de la 13:15, Vlad Petreanu și Cristian Tudor Popescu intră în rolurile a doi ”avocați” aflați pe poziții opuse, dar te lasă pe tine să decizi ce este mai bine. La Avocatul Diavolului tu ești judecătorul, tu ai controlul!

Vlad Petreanu și Cristian Tudor Popescu vă invită să vă exprimaţi opinia şi să o faceţi auzită în întreaga ţară sunând la numărul de telefon 0372.069.599.

Proliferarea site-urilor care propagă știri false e considerată de unii analiști ca expresie a războiului modern, hibrid: componenta psihologică a conflictului. Stârnesc confuzie, orientează publicul în anumite direcții, pot influența alegeri.

Dacă e război, trebuie să ne apărăm. Unii au început s-o facă.

În Suedia, un departament special din Ministerul Apărării a fost însărcinat cu combaterea știrilor false.

În Austria, un ordin judecătoresc a impus Facebook să filtreze știrile false.

În Franța, Camera Deputaților se pregătește să adopte legislație pentru închiderea site-urilor care propagă știri false.

În Germania, a fost introdus în ianuarie un sistem de semnalare a știrilor false de pe Facebook chiar de către cititori. Dacă sunt sufieciente raportări, Facebook va marca subiectul respectiv cu eticheta “discutabil”, apoi va trimite textul unui grup non-profit de jurnaliști de investigație, care verifică faptele.

Apar din ce în ce mai multe inițiative de fact-checking. BBC are o echipă dedicată care face pagina Reality Check, unde sunt verificate public diverse știri.

Avem și în România, se cheamă Factual.

Avem și la Deșteptarea un coleg care asta se străduiește să facă – Victor Marin. Cine ascultă programul știe că, din când în când, mai difuzăm investigațiile sale.

Există și un grup pe Facebook, NeȘtirea Zilei, care se ocupă cu semnalarea știrilor false.

Poate că ar trebui finanțate de stat astfel de grupuri de verificare? Din ce să trăiască altfel acești oameni?

Verificarea știrilor e o meserie aparte. Se cheamă jurnalism. De fapt, asta făceau redacțiile pe vremuri – când venea reporterul cu o știre și aceasta trecea prin mai multe filtre înainte să ajungă la publicare.

Unde să învețe meserie verificatorii de știri, dacă redacțiile sunt din ce în ce mai puține și mai depopulate?

Când începe să devină semnalarea știrilor false cenzură, dacă scopul este să determini Facebook, de exemplu, să nu le mai distribuie?

Vreți sau nu vreți și în România legi care să urmărească închiderea publicațiilor care distribuie știri false?

https://soundcloud.com/europafmromania/avocatul-diavolului-stiri-false-24022017?in=europafmromania/sets/avocatul-diavolului-cu-vlad-petreanu-si-cristian-tudor-popescu


Ultimele stiri
Premierul Ilie Bolojan, despre moțiunea privind acordul Mercosur: „Sădesc spaime în rândul celor care nu știu nici detaliile…

Ministrul Culturii, despre programul pilot care stabilește norma de opt ore de muncă pentru actori: Vizează evidențierea orelor…

Reprezentanții Rezervației Delta Dunării și autoritățile locale au organizat o amplă acțiune de verificare în Grindul Dranov, după…

Guvernul de la Budapesta a permis funcționarea unei fabrici de baterii, deși se știe că a provocat intoxicații…

Începe procesul lui Călin Georgescu pentru propagandă legionară. Tribunalul București a respins contestația depusă de fostul candidat la…

Insula Capri va interzice accesul grupurilor de peste 40 de vizitatori pentru a reduce aglomerația. Și ghizii vor…

Academia Europa FM. Cine ne apără copiii într-o lume dominată de algoritmi? Invitați sunt Mihaela Nabăr, Vlad Zaha…

Blocul Național Sindical cere eurodeputaților români să susțină raportul Danielsson pentru protecția lucrătorilor | AUDIO

Reacția UNITER despre proiectul pilot al Ministerului Culturii, care impune actorilor să stea opt ore la serviciu: „Nici…

INS: România a exportat în decembrie anul trecut cu 9,4% mai mult față de aceeași lună a lui…