Confidenţialitate


Avocatul Diavolului: La ce mai e bun Parlamentul? – VIDEO


Avocatul Diavolului: La ce mai e bun Parlamentul? – VIDEO

La Europa FM, vineri, de la 13:15, Vlad Petreanu și Cristian Tudor Popescu intră în rolurile a doi ”avocați” aflați pe poziții opuse, dar te lasă pe tine să decizi ce este mai bine. La Avocatul Diavolului tu ești judecătorul, tu ai controlul!

Vlad Petreanu și Cristian Tudor Popescu vă invită să vă exprimaţi opinia şi să o faceţi auzită în întreaga ţară sunând la numărul de telefon 0372.069.599.

Săptămâna aceasta, majoritatea PSD ALDE UDMR și-a folosit superioritatea numerică zdrobitoare pentru a forța trecerea prin Parlament, practic fără dezbatere, a modificărilor la legile Justiției, în ciuda eforturilor opoziției de a iniția o discuție autentică asupra acestor modificări.

În camerele reunite s-au petrecut scene incredibile. Membrii coaliției majoritare au votat la unison în funcție de indicațiile unui parlamentar-dirijor din prima bancă, ce arăta cu degetul în sus sau în jos, în funcție de cum stabilise partidul că trebuie să treacă sau să pice un amendament.

Președintele de ședință a tăiat microfoanele opoziției, în repetate rânduri, apoi n-a mai permis deloc dezbaterea, motivând că trecuse termenul alocat, de o oră și 10 minute. Opoziția, mai ales membrii USR, au adoptat tactici de protest civic, cu pancarte și portavoci la care și-au strigat nemulțumirea după ce nu li s-a mai dat cuvântul.

Într-un incident lamentabil, o deputată USR a fost insultată grosolan de un senator PSD, iar întreaga scenă a fost transmisă live pe Facebook. Ședința de miercuri a durat până târziu în noapte. La finalul ei, calitatea vieții politice din România coborâse la un nou minim istoric.

Proiectul de lege privind noul statut al magistraților fusese adoptat pe articole, dar votul final a fost amânat, pentru că la ora încheierii spectacolului din Parlament nu mai era cvorum. Urmează și alte proiecte de schimbare a Legilor Justiției: e vorba de Legea organizării judiciare, Legea CSM, Codul Penal, Codul de Procedură Penală.

Și în cazul acestor proiecte, instituțiile interesate au dat avize negative sau s-au exprimat ferm împotriva lor, iar opoziția față de modificările care pun în pericol independența Justiției a fost exprimată sub semnătură și de jumătate din magistrații din România, de președintele României, de organismele europene, de Departamentul de Stat al Statelor Unite, de numeroase asociații civice și de zeci de mii de cetățeni români care au manifestat în stradă împotriva ofensivei PSD ALDE UDMR împotriva Justiției.

Cu toate acestea, nimic nu pare să impresioneze partidele de la putere, care merg înainte în procedură de urgență, refuzând atât apelurile la rațiune cât și dezbaterea propriu zisă a proiectelor.

În aceste condiții, în care Parlamentul a devenit buldozerul cu ajutorul căruia majoritatea reconfigurează legi fundamentale pentru funcționarea statului de drept, ce credeți, ar trebui sau n-ar trebui să se retragă partidele de opoziție din Parlament, pentru a nu legitima prin prezența lor acest comportament nedemocratic al puterii?

Dacă puterea ignoră avizele negative, semnăturile magistraților, apelurile aliaților, protestele societății civile și amendamentele opoziției parlamentare, ce mai e de făcut?


Ultimele stiri
Dr. Mihaela Bilic, despre suplimentele alimentare: ce trebuie să știe consumatorii

CCR dezbate pe 18 noiembrie sesizarea președintelui Nicușor Dan privind declararea ca municipiu a orașului Voluntari | AUDIO

Alexandru Toader, fiul lui Tudorel Toader, reținut pentru 24 de ore. Este acuzat că ar fi hărțuit sexual…

Guvernul anunță șapte măsuri pentru prevenirea violenței în școli | AUDIO

Vrancea: Proteste la adăpostul de câini din Suraia, redeschis după neregulile descoperite în iarnă | AUDIO

MyCNPP, aplicația lansată de Casa de Pensii. Pensionarii și persoanele asigurate își pot verifica online datele despre pensie…

Atacul cu drone asupra unei nave în Marea Neagră. Cinci dintre cei nouă marinari salvați, duși la spital.…

CSM, reacție după decizia CEDO privind plata eșalonată a drepturilor salariale ale magistraților | AUDIO

Peste 350 de participanți la a doua ediție a Forumului privind Statul de Drept, organizat la București. Independența…

Președintele ANRE dezminte informațiile conform cărora salariile angajaților ar fi fost majorate: „Niciun salariu din Autoritatea de Reglementare,…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează