Confidenţialitate


Avocatul Diavolului: Fără penali


Avocatul Diavolului: Fără penali

Uniunea Salvați România a început strângerea de semnături pentru o inițiativă de modificare a Constituției prin care persoanelor cu condamnări la închisoare ar trebui să le fie interzisă alegerea în funcții de demnitate publică.

Mai precis, articolul 37 din Constituție, care reglementează dreptul de a fi ales, ar urma să fie completat cu un nou alineat, cu următorul conținut: “Nu pot fi aleși în organele administrației publice locale, în Camera Deputaților, în Senat și în funcția de Președinte al României cetățenii condamnați definitiv la pedepse privative de libertate pentru infracțiuni săvârșite cu intenție, până la intervenirea unei situații care înlătură consecințele condamnării.”

Pentru a fi luată în dezbatere în Parlament, propunerea aceasta trebuie să adune 500.000 de semnături din 21 de județe, în următoarele 6 luni. Dacă aceste condiții nu sunt îndeplinite, nu se mai dezbate nimic în Parlament. Dacă semnăturile sunt strânse potrivit legii, se face un control de constituționalitate pe text, se discută la Parlament și se organizează, ulterior, un referendum decizional, care trebuie să aibă cvorum și vot majoritar pentru a avea efecte în Constituție.

Tema este, evident, populară – iar USR și-a intitulat campania în mod atractiv, “Fără penali în funcții publice!”

Cine ar putea să se împotrivească ideii? Cum se aplică acest principiu?

Cum credeți că e mai bine să fie oprit accesul penalilor în funcții alese: prin votul alegătorilor, prin decizii ale Justiției sau printr-o interdicție expresă, trecută în Constituție?

La Europa FM, vineri, de la 13:15, Vlad Petreanu și Cristian Tudor Popescu intră în rolurile a doi ”avocați” aflați pe poziții opuse, dar te lasă pe tine să decizi ce este mai bine. La Avocatul Diavolului tu ești judecătorul, tu ai controlul!

Vlad Petreanu și Cristian Tudor Popescu vă invită să vă exprimaţi opinia şi să o faceţi auzită în întreaga ţară sunând la numărul de telefon 0372.069.599.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Ultimele stiri
Cătălin Drulă, despre relația USR cu Nicușor Dan: „Nu vedem lucrurile la fel”. „N-am văzut la fel care…

O delegație a Ucrainei va merge în următoarele două zile în SUA pentru discuții. Zelenski: „Sper că vor…

Negocierile pentru formarea Guvernului. Luca Niculescu: „Sunt optimist după această primă zi de dialog cu cei de la…

Directorul Poliției Locale Constanța, trimis în judecată de DNA. Ar fi scos din circuit 60 de amenzi de…

Un nou punct de trecere a frontierei România-Ucraina a fost deschis la Sighetu Marmației

O alertă alimentară nu se verifică pe Facebook. Cum afli dacă produsul pe care l-ai cumpărat este cel…

Ce au decis liberalii după discuția cu premierul desemnat. Ilie Bolojan: PNL va intra în opoziție dacă PSD…

„Semaforul” furnizorilor de energie și gaze: ANRE introduce un sistem cu șase culori pentru reclamațiile clienților | AUDIO

Constanța: Control judiciar timp de 60 de zile pentru femeia care ar fi făcut ilegal sute de intervenții chirurgicale…

Rareș Bogdan, după audierea la DNA Iași în dosarul Fănel Bogos: „Din funcția de vicepreședinte al PNL am…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează