Confidenţialitate

Avocatul Diavolului: Abandonarea MCV

La Europa FM, vineri, de la 13:15, Vlad Petreanu și Cristian Tudor Popescu intră în rolurile a doi ”avocați” aflați pe poziții opuse, dar te lasă pe tine să decizi ce este mai bine. La Avocatul Diavolului tu ești judecătorul, tu ai controlul!

Vlad Petreanu și Cristian Tudor Popescu vă invită să vă exprimaţi opinia şi să o faceţi auzită în întreaga ţară sunând la numărul de telefon 0372.069.599.

Comisia Europeană a publicat săptămâna aceasta un nou raport din monitorizarea continuă a reformei Justiției din România. Este vorba de Mecanismul de Cooperare și Verificare, adică MCV.

Ce este MCV?

Când au aderat la UE, România și Bulgaria mai aveau încă probleme legate de nefinalizarea reformei judiciare, de corupție și, în cazul Bulgariei, de criminalitatea organizată.

De aceea, Comisia a instituit Mecanismul de Cooperare și de Verificare (MCV), o măsură prin care ajută cele două țări să remedieze aceste probleme. În cadrul acestui mecanism, Comisia monitorizează și evaluează ce se întâmplă în Justiția din cele două țări în privința reformelor și legislației anticorupție, apoi prezintă rapoarte care sunt supuse votului Consiliului de Miniștri al Uniunii.

Practic, cu acest mecanism permanent, Comisia încearcă să sprijine România și Bulgaria, să atingă, în cele din urmă, standardele Uniunii în privința eficienței sistemelor judiciare în combaterea corupției și criminalității organizate.

Revenind la știrea de săptămâna aceasta: raportul privește primele 9 luni ale anului, o perioadă în care coaliția de guvernământ a încercat să schimbe legile Justiției în diverse feluri. Raportul este deosebit de critic pentru țara noastră.

Experții europeni observă că viteza reformelor nu doar că a încetinit, dar a apărut riscul regresului în unele domenii importante. Comisa Europeană mai notează că, de data aceasta, nu mai este vorba doar de detalii, adică de “tehnicalități” ce urmează să fie corectate, ci de o voință politică fie absentă, fie chiar potrivnică pentru continuarea reformelor.

Cu alte cuvinte, constată Comisia Europeană, oamenii politici de la putere se împotrivesc consolidării mecanismelor anticorupție, ba chiar vor să le slăbească.

Nu că asta ar fi o surpriză pentru o mare parte din opinia publică de la noi, nu-i așa?

În Raportul MCV a fost comentat în chei diferite la București. Președintele României, diverși magistrați, CSM, lideri de opinie și asociații civice l-au descris drept devastator și o dovadă că, sub guvernarea PSD ALDE, România regresează dramatic în domeniul Justiției.

De cealaltă parte, ministrul Justiției și-a exprimat opinia că raportul este, de fapt, pozitiv, pentru că remarcă și că s-au făcut progrese, în timp ce unii lideri politici de la putere a minimalizat importanța raportului sau însăși obiectivitatea acestuia.

Liviu Dragnea, de pildă, a sugerat că n-ar fi nimic nou, deoarece rapoartele MCV exprimă mereu îngrijorări. “Care sunt marile îngrijorări? Că erau două mari îngrijorări: ca nu cumva să-i luăm jucăria domnului Iohannis, jucăriile, și cu Inspecția Judiciară”, a mai spus dl. Dragnea, care a întrebat, apoi, retoric, “credeți că se va ridica vreodată raportul MCV, sincer?”, pentru a-și răspunde, tot el: “Eu nu cred că acest MCV se va ridica vreodată, sau, mă rog, în perioada asta contemporană. Şi peste zece ani vor apărea îngrijorări despre Ordonanţa 13.”

Prima interpretare a întrebării lui Liviu Dragnea: dacă acest mecanism durează deja de un deceniu și nu sunt semne că va fi încheiat prea curând, înseamnă că politicienii din România sunt de vină, pentru că refuză să aplice reformele și sunt atât de corupți încât țin țara pe loc.

A doua interpretare a întrebării lui Liviu Dragnea: dacă acest mecanism durează deja de un deceniu și nu sunt semne că va fi încheiat prea curând, înseamnă că politicienii din vestul Europei sunt, de fapt, de vină, pentru că refuză să recunoască progresele pe care le-a făcut totuși, România, și ne șantajează cu aceste rapoarte care n-o să se termine niciodată. Plus că și în țările lor e și corupție, și crimă organizată, doar că noi suntem mai mici și mai slabi, și de-aceea ne hărțuiesc, să-și ascundă problemele de la ei de acasă.

Până la urmă, să admitem: PSD a câștigat alegerile cu o majoritate semnificativă și, împreună cu ALDE, guvernează pe baza unui program votat de Parlament și necontestat efectiv, vizibil, decât de o mică parte a societății. Între România și vestul Europei sunt diferențe culturale, istorice și economice ce nu pot fi ignorate.

De ce nu și-ar asuma guvernul României această realitate până la capăt, de ce nu s-ar retrage România, unilateral, din MCV și din monitorizarea Justiției pe care o face Uniunea Europeană? În fond, ce s-ar putea întâmpla?

Mai are rost ca România să rămână în MCV, din moment ce, după 10 ani de monitorizare, Comisia Europeană tot consideră că nu am progresat suficient în domeniul Justiției?

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.