Confidenţialitate


Avocată din Prahova, reținută. Este acuzată că ar fi cumpărat arme pentru copiii ei minori


Cătușe pe masa judecătorului.

O avocată din Baroul Prahova a fost reținută pentru 24 de ore după ce polițiștii au descoperit că aceasta ar fi cumpărat mai multe arme pentru copiii ei minori, de 7 și 10 ani.

Potrivit unui comunicat al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, citat de Agerpres, procurorii și poliţişti din cadrul Serviciilor Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase au efectuat percheziţii domiciliare în localitatea Măgurele din judeţul Prahova, la locuinţele unor persoane bănuite de săvârşirea infracţiunilor de contrabandă calificată şi nerespectarea regimului armelor şi al muniţiilor.

Procurorii au dispus începerea urmăririi penale față de o avocată a Baroului Prahova care este acuzată că ar fi cumpărat, prin intermediul unei platforme online, de la o firmă din Polonia, o armă neletală cu aer comprimat, calibru 4,5 mm. Arma a fost introdusă apoi ilegal în România prin intermediul unei firme de curierat, mai arată sursa citată.

În urma perchezițiilor, la domiciliul femeii au fost găsite trei arme și muniția aferentă care ar fi fost achiziționate de către avocată cu scopul de a fi folosite de copiii ei minori. Armele au fost găsite pe o masă din garajul avocatei, mai spun anchetatorii, fără să fie asigurate. Aceștia mai spun că unul dintre fiii ei, în vârstă de 10 ani, le-ar fi folosit zilnic pentru a împușca păsările din jurul locuinței.

Avocata a fost reținută pentru 24 de ore, mai spun procurorii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti sub acuzația de contrabandă calificată şi nerespectarea regimului armelor şi al muniţiilor.

Sursa foto: Shutterstock


Ultimele stiri
Nicușor Dan, despre raportul privind anularea alegerilor: „În momentul în care o să îl avem, îmi doresc ca…

Negocierile privind pacea din Ucraina, fără un rezultat anunțat după prima zi. SUA vor ca Europa să participe…

Nicușor Dan explică de ce PNL și USR nu ar fi putut guverna fără un dialog cu PSD,…

Paul Aparaschivei, despre pierderea competitivității României: „Întreaga economie suferă”. România a pierdut 12 poziții în clasamentul global al…

Nicușor Dan: AUR la guvernare ar fi însemnat într-o săptămână retrogradarea ratingului de țară | AUDIO

Nicușor Dan: Au fost lucruri pe care nu le-am spus. Cred că e un moment în care, cu…

Președintele Nicușor Dan prezintă situația financiară a țării. De ce e important ca România să fie pozitiv evaluată…

Spania: Mecanicii de locomotivă intră în grevă după cele două accidente mortale din acest an. Sindicaliștii cer Guvernului…

București: Pompierii intervin pentru stingerea unui incendiu fără flacără izbucnit la un hotel de pe Știrbei Vodă

Încă 130 de kilometri de autostradă și drum expres ar putea fi deschiși până la finalul anului. Ce…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează