Confidenţialitate


Avertismentul SUA: Rusia militarizează Marea Neagră, statele riverane trebuie să-și ia măsuri


Rusia militarizeză Marea Neagră, iar unul dintre scopuri pare a fi blocarea oricărei intervenții militare, avertizează ambasadorul Statelor Unite în România, Hans Klemm.

În aceste condiții, reprezentantul Guvernului american la București recomandă României și celorlalți riverani de la Marea Neagră să-și facă un plan pentru asigurarea securității proprii la granițele maritime.

 

Prezent la o dezbatere organizată de Universitatea Babeş-Bolya, ambasadorul Statelor Unite a declarat că în acest an,  Moscova trimite în bazele din Crimeea și Abhazia de la Marea Neagră bombardiere, avioane de vânătoare și elicopere de atac. Până în 2020, Federația Rusă va investi în militarizarea zonei aproape 2 miliarde și jumătate de dolari, bani care vor fi cheltuiți  înclusiv pentru lansarea la apă a 6 submarine de ultimă generație.

Oficialul american susține că astfel, Rusia nu militarizează doar Marea Neagră dar vrea să-și expună puterea militară până în Estul Mediteranei.

,,Federația Rusă face o investiție serioasă în privința capacităților sale militare în regiunea Mării Negre. Putem face speculații în legătură cu motivele pentru care se întâmplă acest lucru, fie că este vorba de apărarea recentelor cuceriri teritoriale pe țărmul Mării Negre, de menținerea anumitor state de la Marea Neagră sub influența sa, de proiectarea puterii sale spre Marea Mediterană și Orientul Mijlociu, de protejarea intereselor economice ale Rusiei în același timp cu diminuarea celor ale Statelor Unite și Uniunii Europene, dar de fapt nu contează pentru că în curând Rusia va deține puterea militară pentru a face toate aceste lucruri,,, a spus ambasadorul Hans Klemm.

El sfătuiește România și pe vecinii de la Marea Neagră să se întâlnească imediat pentru a vedea ce se poate face pentru securitatea proprie.

Iar acest lucru se va întâmpla, după cum a declerat recent la Interviurile Europa FM, ministrul Apărării Mihnea Motoc.

Hans Klemm a precizat că SUA se vor ține de cuvânt în ceea ce privește apărarea aliaților, însă a avertizat că navele sale care vor patrula Marea Neagră nu vor putea compensa uriașele dispozitive militare dispuse de Rusia în Marea Neagră.

,,Militarizarea Mării Negre prezintă o problemă specială pentru NATO. Statele Unite, împreună cu majoritatea forțelor navale ale NATO, se află sub restricții impuse prin Convenția de la Montreux în privința capacităților navale pe care le pot disloca în Marea Neagră,,, a atras atenția oficialul american.

 

 

 


Ultimele stiri
Mărturia pilotului înjunghiat despre incidentul de la bordul unei aeronave FlyDubai: „Mi-am spus să mai fac un ultim…

Mașinile vechi și poluante vor fi eliminate progresiv din București. Măsura va fi aplicată inițial în zona centrală…

Râurile din Europa au atins cel mai scăzut debit de vară din ultimii peste 30 de ani |…

Bihor: După ce mai multe persoane și-au exprimat dorința de a se întoarce la Dumbrava, Viorel Pașca a…

Arad: Ce așteptări au oamenii în privința raportului agenției de rating S&P. „Se cam simte de junk. Economia…

Schimbare privind monitorizarea aerului. Românii pot afla din oră în oră nivelul poluării | AUDIO

Leul s-ar deprecia și mai mult dacă S&P ar retrograda România la categoria junk, avertizează economistul Cristian Păun:…

Cine va fi următorul premier desemnat? Nume vehiculate înaintea consultărilor de la Cotroceni | AUDIO

Creșterea euro, resimțită de români. Cu cât cresc chiriile, ratele și prețul apartamentelor | AUDIO

Moody’s reacționează după eșecul Guvernului Mureșan: „Probabilitatea unor alegeri anticipate este semnificativă” | AUDIO



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează