Confidenţialitate


Averea nejustificată a unui infractor condamnat la cel puţin 4 ani ar putea fi confiscată


Averea nejustificată a unui infractor condamnat la cel puţin 4 ani ar putea fi confiscată

Confiscarea extinsă a averilor nejustificate a intrat în linie dreaptă în Parlament.

Comisia juridică a Camerei Deputaților a adoptat, cu unanimitate de voturi, un raport privind introducerea în Codul penal a confiscării extinse, ceea ce înseamnă că averea nejustificată a unui infractor condamnat la minimum 4 ani de închisoare poate fi confiscată.

Inițiativa legislativă figurează marţi și pe ordinea de zi a plenului Camerei Deputaților, care este forul decizional.

Potrivit proiectului, ”sunt supuse confiscării şi alte bunuri (…) când faţă de o persoană se dispune condamnarea pentru o faptă susceptibilă să îi procure un folos material şi pentru care pedeapsa prevăzută de lege este închisoarea de 4 ani sau mai mare, iar instanţa îşi formează convingerea că bunurile respective provin din activităţi infracţionale”.

”Convingerea instanţei se poate baza inclusiv pe disproporţia dintre veniturile licite şi averea persoanei”, se mai arată în propunerea legislativă de modificare a Codului penal.

Confiscarea extinsă se dispune asupra bunurilor dobândite de persoana condamnată într-o perioadă de 5 ani înainte de săvârșirea infracțiunii și, de asemenea, poate fi dispusă şi asupra bunurilor transferate către terţi, dacă aceştia ştiau sau ar fi trebuit să ştie că scopul transferului a fost evitarea confiscării.

Totodată, a fost modificat și Codul de procedură penală în sensul introducerii obligativității pentru procuror de a pune sechestru asigurător pe averea nejustificată a unui inculpat.

Modificarea legislativă reprezintă transpunerea în legislația internă a directivei europene din 2014 privind îngheţarea şi confiscarea instrumentelor şi produselor infracţiunilor săvârşite în Uniunea Europeană.


Ultimele stiri
Piața Victoriei. Pierdem cursa în regiune? Invitatul lui Tudor Mușat este Paul Aparaschivei, directorul executiv al Confederației Patronale Concordia | AUDIO

Bistrița: Elevii din județ nu primesc lapte și corn la două luni de la începerea școlii. Consiliul Județean…

Sorin Lazăr, numit președinte interimar al Curții de Conturi cu voturile PSD și AUR. PNL și USR acuză…

Peste 2,5 milioane de credincioși la slujba Papei Leon din Buenos Aires. Prezența record este și un omagiu…

Cristian Tudor Popescu nu are așteptări de la raportul de anulare a alegerilor: „Cred că nu au informațiile…

Țara Hațegului rămâne Geoparc Internațional UNESCO pentru încă patru ani. Teritoriul acestuia a fost extins | AUDIO

Bulgaria: 12 morți după două accidente rutiere pe ambele sensuri ale unei autostrăzi din sud-estul țării. Un român,…

A fost semnat contractul de vânzare-cumpărare a Șantierului Naval Mangalia. Consorțiul Rheinmettal-MSC a achitat integral suma de 138 milioane…

Tunelul de pe A1, de la Curtea de Argeș, nu poate fi deschis. Ministrul Transporturilor îl acuză pe…

Premierul Luca Niculescu, despre oprirea Unității 1 de la Cernavodă: „A fost un incident tehnic, venit după trei…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează