Confidenţialitate


Averea lui Prince, fără moştenitor


Averea lui Prince, fără moştenitor

Moartea neaşteptată a lui Prince a ridicat numeroase semne de întrebare în legătură cu cine va moşteni averea artistului, estimată la 800 de milioane de dolari.

Având în vedere faptul că nu a fost găsit testamentul cântăreţului, cel mai probabil sora lui Prince va fi moştenitoarea, susţine presa americană.

Tyka Nelson, în vârstă de 55 de ani, a avut probleme cu drogurile în tinereţe, ceea ce a îndepărtat-o de fratele celebru. Dar femeia a scăpat de dependenţă şi, în ultimii ani, cei doi au reluat legăturile.

Tyka ar putea intra în posesia uriașei averei a regretatului artist decedat dacă nu va ieși la iveală un testament care să indice altceva.

Dacă nu a fost a redactat niciun testament, atunci, potrivit legilor statului american Minnesota, averea starului, îi va reveni unicei sale surori, Tyka Nelson, în calitate de cea mai apropiată rudă de sânge, scrie dailymail.co.uk.

Bunurile şi imobilele lui Prince au o valoare estimată de 300 de milioane de dolari, la care se adaugă catalogul muzical care valorează 500 de milioane de dolari.

Artistul american a murit joi la vârsta de 57 de ani.

sursă: Digi24.ro


Ultimele stiri
Mihaela Nabăr atrage atenția asupra bullyingului în școli: „Degeaba lucrăm cu copilul dacă nu intervenim asupra profesorului și…

Actorul Russell Brand, condamnat la zece ani și șase luni de închisoare pentru viol și agresiuni sexuale |…

Franța acuză Iranul că s-ar afla în spatele atacului cibernetic asupra frigiderelor din sute de supermarketuri

Tulcea: RO-Alert în estul județului, după detectarea unei drone în apropiere de Sulina. Două avioane F-16 au decolat…

Ilie Bolojan anunță construirea unui pol reformist. PNL începe negocierile pentru fuziunea cu Forța Dreptei | AUDIO

Anchetă la gigantul tehnologic Nvidia după suspiciuni de spionaj chinez. CEO-ul Jensen Huang, implicat direct în scandal |…

Premieră în Biserica Ortodoxă Română: primul preot de origine chineză va sluji la Cluj-Napoca | AUDIO

AUR contestă decizia Primăriei Capitalei de a nu aviza mitingul de susținere a lui Călin Georgescu | AUDIO

Președinta Comisiei Europene anunță la București sprijin financiar suplimentar pentru întărirea securității la Marea Neagră | VIDEO

PSD pregătește o reformă administrativ-teritorială mai amplă. Comasarea comunelor cu până la 3.000 de locuitori și reorganizarea orașelor…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează