Confidenţialitate


Avalanșă în Munții Retezat. Doi copii au murit


Avalanșă în Munții Retezat. Doi copii au murit

Avalanșă în Munții Retezat, în județul Hunedoara.

Cinci persoane au fost surprinse de avalanșă. Potrivit autorităților, doi copii în vârstă de 13 și 14 ani și-au pierdut viața.

Purtătorul de cuvânt al jandarmilor hunedoreni, Nicolae Răducu, a declarat că sâmbătă după-amiază a fost primit un apel la Serviciul de urgenţă 112 care anunţa că între Bucura şi Poiana Pelegii, din Munţii Retezat, s-a produs o avalanşă care a surprins cinci turişti.

“Anunţul preciza că doi dintre aceştia ar fi murit în avalanşă”, a spus Răducu.

Cei doi aveau 13 și 14 ani și făceau parte dintr-un grup de 50 de copii, pe care un bărbat, despre care nu se știe încă dacă era autorizat să facă astfel de excursii, i-a dus în munte.

O echipă de jandarmi şi salvamontişti a plecat înspre locul producerii avalanşei. Șeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat, a declarat că dacă vremea va permite, două elicoptere sunt pregătite să intevină.

De două zile, salvamontiștii au anunțat că există risc major de avalanșă. Șeful Salvamont Hunedoara, Ovidiu Bodean, a declarat că pe creste și la altitudini de peste 1.800 de metri, stratul de zăpadă ajunge la un metru. Pericolul de avalanșă este iminent în toate zonele de creastă și pe pantele cu o înclinare mai mare de 25 de grade.

Salvamontiștii le recomandă turiștilor să rămână în apropierea cabanelor și să evite traseele de creastă sau schiul de tură.


Ultimele stiri
Călin Georgescu va fi scos din arest pentru a participa la perchezițiile informatice efectuate de anchetatori. Socrul său,…

România întâlnește Suedia în al patrulea meci din Liga Națiunilor. Tricolorii nu au niciun punct după primele trei…

Cercetările privind hormonii care reglează apetitul, printre favoritele pentru Premiul Nobel pentru Medicină | AUDIO

Whisky-ul scoțian, trimis în spațiu. Cercetătorii vor să afle dacă se poate matura mai repede pe orbită

Netanyahu a solicitat o analiză a măsurilor de securitate pentru zborurile internaționale către Israel, după incidentul de la…

România și Polonia spun că nu mai pot ajuta Ucraina să-și exporte cerealele. Tánczos Barna: „Interesul pentru propriii…

Nicușor Dan a chemat din nou partidele la consultări. Va fi încă o desemnare de premier, după trei…

Începe exercițiul de mobilizare „Mobex București – Ilfov 26”. 10.000 de rezerviști participă la antrenamente | AUDIO

Incendiu la un spital din Brașov. O pacientă a fost găsită carbonizată

Universitatea de Medicină “Carol Davila” lansează “Şcoala din spital”, pentru copiii care stau internați perioade lungi



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează