Confidenţialitate


Ce tronsoane de autostradă se deschid din august. Până la finalul anului ar putea fi inaugurați încă 230-250 de kilometri | AUDIO


Ce tronsoane de autostradă se deschid din august. Până la finalul anului ar putea fi inaugurați încă 230-250 de kilometri | AUDIO

Sursa foto: CNAIR

Niciun șantier de autostradă nu este blocat, iar lucrările continuă, pentru ca, la finalul anului, să mai avem deschiși încă 230-250 de kilometri de autostradă. Singura problemă care poate apărea este întârzierea unor proiecte, dar nu vor mai exista blocaje, cum se întâmpla în trecut. Așa susține secretarul de stat din Ministerul Transporturilor, Irinel Scrioșteanu, într-o conferință ZF Live.

Secretarul de stat din Ministerul Transporturilor, Irinel Scrioșteanu: „În primele trei luni, la rând, am avut doar trei săptămâni de lucru”

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

„Suntem încă în acea previziune, undeva între 230 și 250 de km de autostradă și drum expres, cu toate că anul acesta a fost un an atipic față de ultimii 5-6 ani. Am avut o iarnă și o primăvară foarte umede, cu foarte multe precipitații. Cred că, în primele trei luni, la rând, am avut doar trei săptămâni de lucru. Dar, totuși, rămânem la acea țintă, între 230 și 250 de km de autostradă. Deocamdată, nu a fost livrat mare lucru. Dar majoritatea șantierelor sunt într-o evoluție bună”, a declarat secretarul de stat din Ministerul Transporturilor, Irinel Scrioșteanu.

Secretarul de stat din Ministerul Transporturilor, Irinel Scrioșteanu: „Începând cu luna august vor începe dările în trafic aproape la fiecare două-trei săptămâni”

Încep „livrările” de autostradă din august.La fiecare două săptămâni ar urma să fie deschise diverse tronsoane de autostradă, estimează secretarul de stat Irinel Scrioșteanu. Ce segmente vor fi date în folosință începând de luna viitoare: porțiuni din A7 și din Autostrada Transilvania.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

„Începând cu luna august vor începe dările în trafic aproape la fiecare două-trei săptămâni. A7 – care este șantierul cel mai amplu pe care îl avem acum – va avea, cel mai probabil, prima deschidere între Adjud și Bacău, undeva în jurul datei de 15-20 august. Tot în august vor fi gata și primii kilometri realizați de UMB pe Autostrada Transilvania, acolo unde au fost construite și cele două viaducte. Vom avea darea în trafic a întregului sector, inclusiv a viaductelor construite de constructorul turc”, a adăugat secretarul de stat din Ministerul Transporturilor, Irinel Scrioșteanu.

Așadar, prima inaugurare de pe Autostrada Transilvania (A3) vizează sectorul dintre Zimbor și Poarta Sălajului, cu o lungime de 12 km.


Ultimele stiri
Nicușor Dan ar urma să desemneze un nou premier în următoarele două săptămâni. Guvernul va fi instalat cu…

US Open: Cu cine va juca Alcaraz în primul tur la ultimul turneu de Grand Slam al anului.…

Mesaje de condoleanțe din întreaga Europă după decesul regelui Harold al Norvegiei: „și-a slujit poporul cu devotament neclintit”…

Propunerile USR de modificare a legii în domeniul justiției, respinse de Comisia juridică de la Camera Deputaților |…

Festivalul velierelor revine la Saint-Tropez. 250 de ambarcațiuni vor lua parte la evenimentul care începe pe 26 septembrie…

China: Autoritățile reiau operațiunile de salvare la granița dintre Nepal și Tibet. Acestea au fost sistate după avertizarea…

ANM: Cod galben de vânt puternic în weekend. Opt județe ale țării sunt vizate

Constanța: Nava scufundată în Marea Neagră: 12 marinari salvați. Comisarul-șef Gabriel Cerchez: „Dacă mai întârziam 20 de minute,…

Eclipsa parțială de Lună, vizibilă din România. Spectacolul astronomic, admirat la Arad de pasionați: „Am simțit magnitudinea distanțelor”,…

Regele Harald al Norvegiei s-a stins din viață, a anunțat Curtea Regală a țării. Acesta avea 89 de…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează