Confidenţialitate


Autorul atacului de la grădinița din China era bolnav psihic, a murit în deflagraţie


Explozia care a avut loc joi în faţa unei grădiniţe, în China, soldată cu opt morţi, a fost provocată de o bombă artizanală construită de un tânăr care era bolnav psihic şi care a murit în deflagraţie, au anunţat vineri autorităţile locale – potrivit AFP.

”Material exploziv a fost găsit în apartamentul” acestui tânăr în vârstă de 22 de ani, au precizat într-un comunicat autorităţile din Fengxian (est), oraşul în care a avut loc drama.

Explozia, în faţa unei grădiniţe din acest mic oraş din provincia Jiangsu, s-a soldat de asemenea cu rănirea altor 65 de persoane.

Potrivit unor imagini difuzate de presa chineză, mai multe persoane zăceau pe jos după deflagraţie, unele inconştiente şi cu hainele rupte. O femeie strângea în braţe o fată care plângea.

Mai multe publicaţii chineze au scris că explozia a fost provocată de o butelie de gaze naturale folosită într-un restarant de pe stradă.

Vineri, poliţişti care purtau peste încălţăminte echipament de protecţie albastru, anchetau în faţa şcolii, pe care este pictată o frescă cu copii care contemplă Terra.

Un locuitor din zonă a declarat pentru AFP că sute de copii sunt şcolarizaţi în această şcoală şi că victimele sunt în principal persoane care au venit să ia elevi la sfârşitul orelor.

O supravieţuitoare a declarat pentru televiziunea naţională, de pe patul de spital, că porţile şcolii tocmai fuseseră deschise, către ora locală 16.50 (11.50, ora României) atunci când a avut loc explozia. Însă copiii nu începuseră să iasă din imobil.

Femeia, care ţinea un bebeluş în braţe, a declarat că şi-a pierdut cunoştinţa şi că şi-a revenit mai târziu, în timp ce primea îngrijiri.


Ultimele stiri
Nicușor Dan, despre raportul privind anularea alegerilor: „În momentul în care o să îl avem, îmi doresc ca…

Negocierile privind pacea din Ucraina, fără un rezultat anunțat după prima zi. SUA vor ca Europa să participe…

Nicușor Dan explică de ce PNL și USR nu ar fi putut guverna fără un dialog cu PSD,…

Paul Aparaschivei, despre pierderea competitivității României: „Întreaga economie suferă”. România a pierdut 12 poziții în clasamentul global al…

Nicușor Dan: AUR la guvernare ar fi însemnat într-o săptămână retrogradarea ratingului de țară | AUDIO

Nicușor Dan: Au fost lucruri pe care nu le-am spus. Cred că e un moment în care, cu…

Președintele Nicușor Dan prezintă situația financiară a țării. De ce e important ca România să fie pozitiv evaluată…

Spania: Mecanicii de locomotivă intră în grevă după cele două accidente mortale din acest an. Sindicaliștii cer Guvernului…

București: Pompierii intervin pentru stingerea unui incendiu fără flacără izbucnit la un hotel de pe Știrbei Vodă

Încă 130 de kilometri de autostradă și drum expres ar putea fi deschiși până la finalul anului. Ce…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează